Mesajul a fost trimis. Multumesc!

'Gran Canal' chinez din Nicaragua

Publicat in Revista22, marți 9 iulie 2013 ·

La 100 de ani de la inaugurarea Canalului Panama, în mai 2014, ar trebui să înceapă lucrările la „Marele Canal“ din Nicaragua, care va fi construit de o companie din Hong Kong(HK Nicaragua Canal Development Investment Co. Limited - HKND Group) creată acum mai puțin de un an şi care a comunicat că proiectul se va realiza cu finanțare privată şi fără implicarea guvernului chinez.

Congresul din Nicaragua a aprobat pe 13 iunie o lege care concesionează pentru 50 de ani fir­mei HKND Group construirea „Gran Canal“, al cărui cost a fost estimat la 40.000 de mi­lioane de dolari; proiectul in­clude un canal mai amplu de­cât cel din Panama (82 de km), cu două porturi de apă pro­fundă, un oleoduct, două zo­ne de comerț liber, un tren şi un aeroport internațional1.

Iniţiativa de a crea un canal în Nicaragua nu este recentă. De fapt, teritoriul acestei țări a reprezentat prima opțiune în secolul XIX, înainte de ale­gerea rutei din Panama. Ziarul peruan El Co­mercio amintea că Nicaragua era sabotată în 1902 de cei care susțineau proiectul al­ter­na­tiv, pe cel din Pa­nama, şi care au trimis se­natorilor nord-ame­ricani o fotografie cu vul­ca­nul Momotombo din Nicaragua din care ie­şea fum. Astfel, în 1904 SUA începeau şan­ti­e­rul Canalului Panama inau­gurat în 1914 şi care a rămas până în 1999 sub suveranitate nord-americană, aşa cum prevedea un articol din prima Constituție a ultimului stat latino-ame­rican care şi-a câş­ti­gat independența cu „aju­tor“ nord-american în 1903.

Votul de acum trei săptămâni a fost in­ter­pre­tat de opoziția din Nicaragua drept un nou gest de con­dam­nat al pre­şe­dintelui Daniel Or­tega. Acesta, aflat la al doilea mandat din actualul său re­gim2, şi-a asi­gu­rat controlul principalelor ins­tituții politice şi şi-ar dori o moştenire so­lidă a mandatelor sale. Ortega este acuzat în principal de con­cesionarea pe un termen foar

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 15 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 16 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°