Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis că statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins înregistrarea unui sindicat al preoţilor în anul 2008, decizia CEDO confirmând specificul vocaţional al preoţiei care este incompatibil cu acţiunea sindicală, precizează Patriarhia Română, într-un comunicat.
„În ziua de 9 iulie 2013, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a comunicat hotărârea definitivă nr. 2330/09 în cauza Sindicatul 'Păstorul cel Bun' contra României şi a decis că statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins înregistrarea unui sindicat al preoţilor în anul 2008”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române, citat de Agerpres.
În motivarea hotărârii, Marea Cameră a CEDO consideră că statul român a respectat principiul autonomiei comunităţilor religioase din România şi obligaţia de neutralitate religioasă enunţată de articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului când nu a admis înregistrarea unui sindicat al preoţilor.
Totodată, Marea Cameră a CEDO apreciază drept rezonabilă decizia Curţii de Apel Craiova care a considerat că înfiinţarea unui sindicat al preoţilor reprezintă un risc real de încălcare a principiului autonomiei Bisericii, stipulat în Constituţia României (art. 29) şi Legea Cultelor nr. 489/2006 (art. 8).
Instanţa europeană de la Strasbourg reţine faptul că în România principiul autonomiei comunităţilor religioase este cheia de boltă a relaţiilor dintre stat şi cultele recunoscute şi, ca atare, decizia de neînregistrare a sindicatului preoţilor a fost întemeiată.
„În concluzie, hotărârea nr. 2330/09 a Marii Camere a CEDO ţine cont de autonomia şi libertatea cultelor, precum şi de statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, decizia C