De această dată doresc să vă povestesc despre produsele naturale româneşti şi ce putem face împreună pentru recunoaşterea lor.
Proiectul “100% românesc” militează pentru recunoaştere internaţională – produse de nişă, naturale, autentice. Acum se exportă masiv din Grecia sau Turcia, de pildă. România însă are ingredientele necesare pentru gastronomie, ce ar putea fi exportate către restaurantele Michelin şi îşi pot găsi cu uşurinţă locul în cele mai bune restaurante din lume. Este timpul să luptăm pentru crearea de mărci DOC (Denumire de Origine Controlată) care certifică o identitate puternică – este nevoie de multă seriozitate, de muncă susţinută, disciplină şi rigoare, aşa cum e toată munca în gastronomie, de altfel. Însă câte beneficii ar aduce României…
Scopul nu este de a reinventa reţete tradiţionale, ci de a folosi produsele locale cu o interpretare contemporană.
Dacă unitatea de stil a unei gastronomii autentice este considerată o virtute, de ce, atunci, o bucătărie atât de diferită? Pentru că fiecare dintre preparatele mele se naşte din adevărata natură a produsului şi din punctul lui sensibil. Sunt nevoit să îmi impun o disciplină foarte greu de imaginat pentru a transforma produsul natural (deşi acesta nu este cel mai uşor lucru) şi pentru a putea pune în armonie, a fuziona şi a extrage toată aroma, chiar dacă este vorba despre un produs simplu, cum este varza, sau unul sofisticat, ca foie gras. Forţa constanţei şi gestualitatea repetitivă sunt metodele prin care reuşesc să creez preparate culinare din produsele cele mai diverse.
Despre această gastronomie, despre arta culinară va povestesc pe www.davidcontant.com.
Despre magie culinară cu mirodenii, arome, substanţe, legume, mare, ocean, râu, lac, rădăcinoase, pădure, vânat… şi lista continuă la nesfârşit.
Preparatele pe care le conce