Cele opt persoane care au fost reţinute pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie, în urma percheziţiilor făcute, luni dimineaţă, în locaţii din Botoşani şi Suceava, în urma cărora poliţiştii au descoperit şi ridicat aproximativ 500.000 de euro au fost puse în libertate.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, subcomisarul Daniela Gheorghiescu, a declarat, marţi, că opt persoane suspecte au fost reţinute luni în acest caz după audieri, în urma percheziţiilor efectuate în locaţii din municipiile Suceava şi Botoşani, informează Mediafax.
Ea a spus că în cazul a patru suspecţi Parchetul Tribunalului Botoşani nu a confirmat propunerea IPJ pentru arestarea preventivă, în cazul a trei dintre ei procuorii au înaintat instanţei propunerea de arestare preventivă, dar Tribunalul Botoşani a decis cercetarea lor în stare de libertate, iar în cazul administratorului de case de schimb valutar din Suceava s-a luat măsura interzicerii de a părăsi ţara.
Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din IPJ Botoşani au făcut, luni, 15 percheziţii, în municipiile Botoşani şi Suceava, într-un caz privind şapte botoşăneni şi a unui administrator de case de schimb valutar din Suceava, suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 260.000 de euro, 33.000 de dolari SUA, 60.000 de lire sterline, 7.000 de franci elveţieni, aproximativ 500.000 de lei şi peste un kilogram de bijuterii din aur.
Poliţiştii au stabilit că în perioada martie - iulie 2013, suspecţii s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile, ca urmare a desfăşurării de activităţi ilegale de schimb de valută şi cămătărie. Ulterior, sumele de bani obţinute din aceste activităţi ar fi fost introduse în circuitul economic legal, prin int