Și-a lăsat copilul singur câteva clipe şi a trăit spaima vieţii ei.
Este povestea unei mame din Piatra Neamţ, care a avut parte, marţi, de o experinţă dramatică. În jurul orei 9.30, Florinela M., de 34 de ani, şi-a lăsat copilul, pentru câteva momente, în faţa blocului, în zona Pieţei Mărăţei, a urcat în casă să ia câteva lucruri, iar când a coborât, nu a mai găsit copilul. După jumătate de oră de căutări pe cont propriu, femeia a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a povestit autorităţilor ceea ce s-a întâmplat.
În acelaşi timp, o patrulă de jandarmerie, în timp ce executa acţiuni specifice de asigurare a ordinii publice în municipiul Piatra Neamţ, în zona Cimitirului Eternitatea, a fost sesizată de către şoferul unui microbuz care a reclamat faptul că, în momentul în care ajuns în staţie, pe locurile din spate a găsit un băieţel de aproximativ trei ani. Șoferul nu îşi amintea unde s-a urcat copilul sau dacă, la momentul respectiv, era însoţit de un adult.
“Băiatul era speriat, nu a putut să spună cum îl cheamă sau unde stă, şi cum a ajuns în microbuz. După scurt timp, la numărul unic de urgenţă 112 a sunat mama care nu-şi găsea copilul. Femeia a prezentat semnalmentele copilului, moment în care jandarmii au înţeles că cel găsit în microbuz este copilul a cărui lipsă era reclamată şi l-au condus şi predat familiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ.
Și-a lăsat copilul singur câteva clipe şi a trăit spaima vieţii ei.
Este povestea unei mame din Piatra Neamţ, care a avut parte, marţi, de o experinţă dramatică. În jurul orei 9.30, Florinela M., de 34 de ani, şi-a lăsat copilul, pentru câteva momente, în faţa blocului, în zona Pieţei Mărăţei, a urcat în casă să ia câteva lucruri, iar când a coborât, nu a mai găsit copilul. După jumătate de oră de căutări pe cont propriu, femeia a sunat la numărul de ur