Multe ONG-uri atrag atenția asupra faptului că în SUA sînt comercializate pe larg OMG-uri, sau carnea de vită cu hormoni.
Luni, 8 iulie, au inceput in cele din urmă, la Washington, negocierile UE - SUA in legătură cu pactul comercial transatlantic, acel "NATO economic" despre care vorbea fosta secretară de stat Hillary Clinton.
Deschise intr-un climat de neîncredere, negocierile păreau inițial că vor fi amânate sau chiar anulate, în contextul tensiunilor transatlantice din jurul programului SUA de supraveghere globală a comunicațiilor, după ce Agenția Naționala de Securitate (NSA) a SUA a fost acuzată ca ar spiona instituțiile europene, inclusiv in Bruxelles.
Chiar si in urma cu cateva zile, ministrul de externe al Franței, Laurent Fabius, afirma că "a discuta intr-un climat de neincredere nu ar fi tocmai oportun". Pe deasupra, europenii negociază in dezordine. Deja, Franța și Germania și-au etalat public divergențele.
La fel, responsabila cu afacerile interne ale UE in cadrul Comisiei Europene, Cecilia Malmström, a avertizat Washingtonul ca UE ar putea suspenda două acorduri importante cu SUA : cel care permite americanilor accesul la datele calatorilor ce zboară spre Statele Unite si cel care permite accesul la baza de date a firmei belgiene SWIFT, care administrează tranzacțiile bancare mondiale.
Chiar și așa rămân probleme si zone de negocieri dificile: audiovizualul, cultura, sistemul bancar, agricultura. La fel, discuția în jurul accesului la datele călătorilor, sau a proprietății intelectuale.
Președintele Franței, François Hollande, a obținut deja excluderea audiovizualului din negocieri, dar asta a dus la tensiuni intre Paris si Comisia Europeană de la Bruxelles, șeful Comisiei UE Jose Manuel Barroso mergând până la a califica poziția Franței drept "reacționară".
Odată încheiat, pa