Emoţii mari pentru atletul buzoian Alexandru Codreanu la ediţia din acest an a Balcaniadei de juniori din Turcia.
Prezent la Denizli cu ştafeta de 4 x 100m plat a României, elevul lui Alexanru Medvediuc a pus umărul la reuşita „tricolorilor”, care au sosit pe locul doi, după un finish la „mustaţă” cu ştafeta similară a Turciei. A fost nevoie ca orga- nizatorii să vizioneze de mai multe ori filmul pentru a decide învingătoarea, norocul surâzând gazdelor. În altă ordine de idei, timpul scos de „tricolori”, 41.17, este deosebit şi vine cum nu se putea mai bine înaintea Campionatului European ce va avea loc peste două săptămâni la Rieti, în Italia. Pentru Codreanu aceasta este cea de-a doua performanţă internaţională din scurta lui carieră, după titlul balcanic cucerit în 2011 tot cu ştafeta de 4 x 100 m plat a României la nivelul juniorilor. Pe plan intern, sportivul legitimat la CSM-LPS se poate mândri în acest an cu victoria obţinută la Campionatul Naţional de tineret în sală, în proba de 60m, dar şi cu un loc 3 la seniori, în aceeaşi probă. Revenind la recent încheiata Balcaniadă, Alexandru Codreanu a alergat, în afara concursului, 100m şi a scos un timp extraordinar, 10.83, cu vânt din faţă de 2m/s.
În condiţii normale de concurs, timpul buzoianului ar fi fost echivalent cu un 10.65 – 10. 68, recordul lui personal la sută fiind de 10.77! ●
Emoţii mari pentru atletul buzoian Alexandru Codreanu la ediţia din acest an a Balcaniadei de juniori din Turcia.
Prezent la Denizli cu ştafeta de 4 x 100m plat a României, elevul lui Alexanru Medvediuc a pus umărul la reuşita „tricolorilor”, care au sosit pe locul doi, după un finish la „mustaţă” cu ştafeta similară a Turciei. A fost nevoie ca orga- nizatorii să vizioneze de mai multe ori filmul pentru a decide învingătoarea, norocul surâzând gazdelor. În altă ordine de idei, timpul scos de