Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan David, din nou în fata comisiei de eliberãri conditionate

Publicat in Cronica Vaii Jiului, marți 9 iulie 2013 ·

Fostul sef al Politiei Deva, Ioan David , condamnat în dosarul Spumã si Bibanu, se va prezenta din nou în fata comisie de eliberãri conditionate de la Penitenciarul Bârcea Mare la sfârsitul acestei luni, în data de 30 iulie, dupã ce judecãtorii au respins cererea de punere în libertate la ultima evaluare de acum douã luni, din data de 28 mai.

Alãturi de el, alti inculpati din acelasi dosar, Spumã si Bibanu, tot atât vor avea de asteptat pânã la urmãtoarea evaluare, iar unii chiar mai mult. Ei au intrat cu totii în comisie de douã ori pânã acum, prima data în 26 martie, iar apoi în 28 mai. La ambele evaluãri, David a solicitat eliberarea pentru cã a executat deja o parte din pedeapsa cât timp a stat în arest preventiv si are si vârsta necesarã reducerii pedepsei, adicã peste 60 de ani. Fostul sef al Politiei Deva s-a predat la Politia Aninoasa în urmã cu aproximativ cinci luni, în data de 19 martie si a fost dus direct la Penitenciarul Bârcea.

În dosarul “Spumã si Bibanu” au fost arestate preventiv, începând din noiembrie 2004, 22 de persoane, acestea fiind trimise în judecatã prin rechizitoriu, în 28 decembrie 2004. Inculpatii au fost condamnati în 26 iunie 2007, la pedepse cu închisoarea între doi si nouã ani de cãtre Curtea de Apel Pitesti. Decizia a fost contestatã la Înalta Curte de Casatie si Justitie, care a decis, în ianurie 2008, retrimiterea dosarului la instanta de fond, Tribunalul Arges.

Luiza Andronache Share

Fostul sef al Politiei Deva, Ioan David , condamnat în dosarul Spumã si Bibanu, se va prezenta din nou în fata comisie de eliberãri conditionate de la Penitenciarul Bârcea Mare la sfârsitul acestei luni, în data de 30 iulie, dupã ce judecãtorii au respins cererea de punere în libertate la ultima evaluare de acum douã luni, din data de 28 mai.

Alãturi de el, alti inculpati din acelasi dosar, Spumã si Bibanu,

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°