Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC 2013 Olt – Şase licee din judeţ nu au niciun elev promovat

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

Analizarea rezultatelor de la prima sesiunea a bacalaureatului din judeţul Olt continuă să scoată la iveală situaţii delicate pentru care trebuie găsite soluţii de remediere. În judeţul Olt au fost 4.457 de liceeni care s-au prezentat la probele examenului, dar numai 43,44 % dintre ei au reuşit să promoveze. Şase licee din judeţ au raportat că niciunul dintre elevii lor nu au promovat examenul.

Dintre cele şase unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ unde niciun elev nu a reuşit să treacă de probele bacalaureatului, două se regăsesc în mediul urban, respectiv Caracal şi Drăgăneşti, în vreme ce restul de patru licee sunt din mediul rural.

Liceele care au înregistrat această umilitoare veste potrivit căreia niciun elev din cadrul lor nu a promovat bacalaureatul sunt: Liceul Tehnologic din comuna Tufeni, Liceul Tehnologic din comouna Crâmpoia, Liceul Tehnologic „Ion Popescu-Cilieni” din comuna Cilieni, Liceul Tehnologic din comuna Izvoarele, Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” din Caracal, Liceul Tehnologic din Drăgăneşti-Olt.

La polul opus se află liceele unde procentele de promovare a bacalaureatului au fost dintre cele mai mari în judeţ. Vorbim aici despre Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Caracal, care, pentru al doilea an consecutiv, are cea mai mare rată de promovare: 94,25 %. Urmează, apoi, Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza” din Corabia, cu un procent de promovare de 93,66 %, pentru ca poziţia a treia în acest top să fie deţinută de Colegiul Naţional “Ion Minulescu” din Slatina, cu 91,32 %.

Rezultatele complete ale “sesiunii de vară” a bacalaureatului 2013, înainte de contestaţii, pot fi urmărite aici !...

Pe aceeaşi temă:

BAC 2013 Olt – Cine sunt elevii care au obţinut media perfectă 10 (FOTO)

BAC 2013 Olt - Topul liceelor la bacalaureat, dominat de cele din provincie

BAC 2013 Olt – Şef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°