Sub bagheta lui Mulţescu, Dinamo a jucat ieri seară o nouă partidă de pregătire în cantonamentul din Anglia. După 3-0 cu Livingston (prima ligă) şi 1-1 cu Ayr United (liga a treia), roş-albii s-au impus la scor în faţa unei alte grupări scoţiene, Hearts, din prima ligă, spulberată cu 5-1.
Cosmin Matei a fost printre cei mai buni jucători de pe teren, fiind autorul unei "duble", dar vestea proastă pentru fanii dinamovişti este că mijlocaşul, folosit pe post de playmaker aseară de Mulţescu, a părăsit terenul accidentat în minutul 69.
Într-o partidă în care au debutat noile achiziţii Ionuţ Şerban şi Valentin Lazăr, un alt remarcat a fost Joel Thomas, atacantul adus şi el în această vară de la Severin, care a reuşit un gol şi două pase de gol.
Dorin Rotariu şi veteranul Dănciulescu au completat scorul final, 5-1 pentru Dinamo.
"Sunt mulţumit pentru că echipa a arătat astăzi cam cum o vrem noi. Încă mai sunt lucruri de pus la punct, dar am arătat o potenţă fizică bună. A început să meargă construcţia, mai ales pe ultimii 30 de metri. Totul se îndreaptă spre bine. Nu sunt mulţumit de toate achiziţiile. Urmează să mai vină trei jucători şi mai avem doi în vedere. Momentan avem nevoie de un fundaş stînga, un jucător de mare experienţă în centrul defensivei şi un al doilea vârf. Nu ştiu dacă găsim un atacant cum a fost Alexe, dar încercăm", a spus după meci, Gigi Mulţescu, la Look Tv.
Echipa de start a lui Dinamo: Naumovski - I. Şerban, Luchin, Asanovici, C. Fai - C. Matei, L. Rus, Boubacar, Curtean - V. Lazăr, J. Thomas
Rezerve: Manyur, Dr. Grigore, Rotariu, Durimel, A. Radu, Pape Abdoulaye, Hasanovici, Dănciulescu, Strătilă
În cantonamentul din Anglia, în afară de partidele amicale cu grupările scoţiene, Dinamo a mai avut un meci de pregătire şi cu Oldham (2-