Trei ambasadori şi un consul au fost convocaţi luni la ministerul Afacerilor Externe din La Paz cu scopul de a furniza explicaţii pentru refuzul, săptămâna trecută, a patru state europene de a-i permite preşedintelui bolivian Evo Morales să le survoleze teritoriul, transmite Mediafax.
"Guvernul bolivian a convocat ambasadorii Spaniei, Franţei şi Italiei şi consulul Portugaliei cu scopul de a da explicaţii pentru ceea ce s-a întâmplat cu avionul prezidenţial" marţea trecută, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Amanda Davila, în cadrul unei conferinţe de presă.
Consiliul de miniştrii aşteaptă "o explicaţie sinceră şi clară din partea acestor ţări", relatează AFP.
Marţea trecută, la întoarcerea dintr-o deplasare în Rusia, avionului preşedintelui Morales i s-a refuzat survolarea spaţiului aerian al acestor patru state, care îl suspectau că îl transportă pe fostul consultant de informaţii american Edward Snowden, căutat de Statele Unite pentru spionaj.
Preşedintele a fost nevoit să facă o escală improvizată de 13 ore în Austria, înainte de a putea să îşi reia călătoria, după ce a dezminţit prezenţa lui Snowden la bordul avionului său.
Sâmbătă, Morales s-a declarat dispus să îl primească pe tânărul fugar dacă acesta va face o cerere de azil politic Boliviei.
De asemenea, sute de susţinători ai preşedintelui au manifestat luni la La Paz pentru a solicita închiderea ambasadei Statelor Unite, arzând şi steagurile celor patru state europene.
"Mâna mea nu tremură pentru a închide ambasada Statelor Unite, avem demnitatea noastră, suveranitatea noastră, fără Statele Unite ne simţim mai bine politic, democratic", a declarat joi Morales, care l-a expulzat pe ambasadorul Statelor Unite în Bolivia în 2008, apoi principala agenţie antidrog americană (DEA) la începutul lui 2009, pe motiv că aceştia se amestecau în viaţa politică boliviană.