- Cultural - nr. 132 / 9 Iulie, 2013 STEFAN BACIU AL LUMII Prin sonoritatea sa, am asimilat, in copilarie, Honolulu cu un posibil capat al lumii. Descoperind, peste ani, ca un scriitor roman traieste in exil in acest "capat al lumii”, i-am scris si, nu mica mi-a fost mirarea cand, din indepartatul Hawaii, Stefan Baciu, poet, eseist, memorialist, ziarist, critic de arta, traducator, diplomat, profesor universitar, se intoarcea acasa, prin poemele, cartile, revistele sale. Nascut la Brasov, la 29 octombrie 1918, ca fiu al lui Ioan Baciu, profesor, si al Elisabetei Baciu, casnica, Stefan Baciu a urmat cursurile la Liceul "Andrei Saguna” din Brasov, avandu-i ca profesori pe Emil Cioran (la Logica si Filozofie), Octav Sulutiu (limba franceza), Ioan Baciu - tatal poetului (limba germana). Debuteaza in anul 1933, in revista "Raboj”, cu poezia "Eu”, care ii apare tradusa in limba germana in revista "Klingsor”, in acelasi an. Pentru volumul sau de debut, "Poemele poetului tanar”, primeste in anul 1935, la varsta de 17 ani, "Premiul scriitorilor tineri” al "Fundatiilor regale”. Intre anii 1937-1941, urmeaza cursurile Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti, luandu-si licenta in Drept in anul 1941. In perioada 1938-1946, este redactor la reviste din Bucuresti, ca "Universul literar” (unde se ocupa de rubrica "Cantece noui”, unde debuteaza, printre altii, St. Aug. Doinas si Ion Caraion), "Gandirea”, "Rampa”, "Bis”, "Arta noua” etc. In aprilie 1945, se casatoreste cu Mira Simian. In octombrie 1946, pleaca, impreuna cu sotia sa, in Elvetia, ca atasat de presa al Legatiei Romaniei de la Berna. Colaboreaza la reviste literare din Elvetia. Din 1948, demisionand din postul de consilier de presa pe langa Legatia Romaniei din Berna, s-a stabilit mai intai la Rio de Janeiro (Brazilia), unde a devenit chiar cetatean de onoare al orasului. La Rio de Janeiro, este redactor la un