Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCOMPATIBILI DE MARAMURES - Un actual si un fost primar, pusi la colt de Agentia Nationala de Integritate

Publicat in eMaramures, marți 9 iulie 2013 ·

Favorizarea unor membri ai familiei sau a propriei persoane a fost reclamata de catre Agentia Nationala de Intergritate (ANI) in cazul a doi maramureseni, cu functii in administratie. Unul dintre ei este primar in functie la Giulesti, iar celalalt a detinut pozitia de conducere din Primaria Ocna Sugatag, in mandatul 2008-2012. In cazul in care acuzatiile aduse vor fi probate, acestia risca sa fie decazuti din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani, dar si destituirea, respectiv incetarea mandatului in cazul in care se afla intr-o pozitie publica.

Nepotism la Ocna Sugatag

Potrivit inspectorilor care au derulat verificarile, Vasile Sas “a incalcat regimul juridic al conflictului de interese in materie administrativa” pe vremea cand era primar al comunei Ocna Sugatag. El a semnat o dispozitie prin care si-a numit fiica in functia publica de referent in cadrul Compartimentului Evidenta Populatiei .

“Potrivit fisei de post, functia de referent superior in cadrul Compartimentului Evidenta Populatiei se subordoneaza Primarului Comunei Ocna Sugatag, judetului Maramures. Astfel, Sas Vasile a incalcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit carora ‘Primarii [...] sunt obligati sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie, in exercitarea functiei, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul 1’ ”, au aratat oficialii ANI.

Primar in incompatibilitate la Giulesti

Actualul primar din Giulesti, Gheorghe Vraja, se afla in incompatibilitate incepand din 10 mai 2012. Inspectorii de la centru au atras atentia ca acesta “nu și-a incetat raporturile de serviciu din funcția de secretar al comunei” pe perioada participarii la alegerile locale.

Ei au explicat ca au fost

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°