Am apreciat public deschiderea României spre China, precum şi normalizarea relaţiilor cu Rusia. Acum aflu din alte ziare că, de fapt, prin simpla pomenire neînsoţită de o ură viscerală a ţărilor de mai sus, am scos România din NATO, din UE şi din parteneriatul strategic cu SUA. Bine măcar că nu am mutat plăcile tectonice prin declaraţiile mele şi nu am relocalizat România pe un alt continent, operând mutarea României cu totul în Asia. Să fim serioşi, faptul că România e primită în cancelariile de la Beijing şi Moscova nu înseamnă altceva decât că ne-am depăşit fricile inventate de răuvoitori şi că ne trăim ca o ţară normală, care are relaţii fireşti cu alte state ale lumii. Ceea ce mă sperie este însă vituperanţa cu care este înfierată orice încercare a României de a-şi juca atuurile geostrategice şi de a negocia pentru binele ei. Înainte de 1989 erai pus la zid dacă pomeneai de Franţa, de SUA sau de Germania. Acum eşti înfierat dacă deschizi gura cu privire la China sau la Rusia. S-a reîntors comunismul sub altă formă? Nu am auzit acuzaţii la adresa Germaniei atunci când, în august 2012, Merkel a fost la Beijing, sau când, în noiembrie 2012, Merkel a fost la Moscova să se întâlnească cu Putin. A ieşit Germania din NATO şi din UE după acea vizită? De ce numai România nu are voie să se ducă nicăieri şi are interdiciţie să vorbească cu ţările non-UE? Înainte de 1989 erai pus la zid dacă pomeneai de Franţa, de SUA sau de Germania. Acum eşti înfierat dacă deschizi gura cu privire la China sau la Rusia. S-a reîntors comunismul sub altă formă? De unde mentalitatea aceasta de sclav pe care unii o induc României, ca şi cum ar fi o ţară minoră care nu are voie să iasă în oraş decât sub atenta supraveghere a tutorilor? Asta în timp ce tutorii se duc unde vor ei şi fac ce le convine pentru binele statelor proprii. România însă, ni se induce ideea, nu are voie să iasă de una si