TVR 2 va transmite în direct, în perioada 11-14 iulie, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor”, care se desfăşoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa
Prezentatorii evenimentului sunt Iasmina Saraj şi Adina Chiş (câştigătoare ale mai multor concursuri de interpretare, printre care se numără şi câteva ediţii ale Festivalului „Mamaia Copiilor”) şi Andi Jugănaru (realizator de emisiuni radio). Cei trei vor intra în rolurile unor personaje din mitologia greacă: Andi îl va interpreta pe Orfeu, Iasmina va fi Thalia (muza comediei), iar Adina o va interpreta pe Euterpe (muza poeziei lirice).
Juriul este compus din muzicologul Smaranda Oţeanu Bunea – preşedinte, soprana Felicia Filip, cântăreaţa Nicoleta Matei, compozitorii Viorel Gavrilă şi Andrei Tudor, textierul Marian Stere şi vedeta TVR Iuliana Marciuc.
Telespectatorii vor putea urmări secţiunile de interpretare şi de creaţie în zilele de joi şi vineri (11 şi 12 iulie), de la ora 19.10 (partea I) şi de la ora 20.30 (partea a II-a). TVR 2 va transmite evoluţiile celei de-a treia zi de concurs sâmbătă (13 iulie), de la ora 18.50. Duminică (14 iulie), melomanii îi vor putea cunoaşte pe câştigătorii de anul acesta în cadrul Galei Laureaţilor, începând cu ora 19.10 (partea I) şi de la ora 20.30 (partea a II-a).
În cadrul Galei Laureaţilor vor fi acordate şi două trofee care poartă numele compozitorului Aurel Manolache, cel care a creat acest festival de muzică uşoară în 2001, alături de compozitorul Dumitru Lupu, pentru a descoperi copii şi adolescenţi cu talent muzical deosebit.