Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladislav Ivanov revine la CVM Tomis Constanța

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 9 iulie 2013 ·

Lotul echipei campioane naționale la volei masculin, CVM Tomis Constanța prinde contur. Antrenorul Martin Stoev s-a orientat în această vară spre jucători din țara sa, Bulgaria. Tehnicianul cunoaște foarte bine potențialul acestora și în mod firesc, are încredere în ei. Vladislav Ivanov, este ultimul venit în tabăra tomitană. Acesta a mai fost în două rânduri la echipa dobrogeană, dar de fiecare dată, înțelegerea s-a încheiat înainte de termen. Bulgarul este obișnuit atât cu atmosfera din lotul constănțean, cât și cu maniera de lucru a antrenorului Martin Stoev, așa că acomodarea nu poate să-i pună probleme. Cât a evoluat la Constanța a făcut-o foarte bine, demonstrând că este un jucător cu experiență, care poate ajuta echipa în sezonul viitor, un sezon în care tomitanii au de trecut examene dintre cele mai dificile.

Lotul echipei campioane naționale la volei masculin, CVM Tomis Constanța prinde contur. Antrenorul Martin Stoev s-a orientat în această vară spre jucători din țara sa, Bulgaria. Tehnicianul cunoaște foarte bine potențialul acestora și în mod firesc, are încredere în ei. Vladislav Ivanov, este ultimul venit în tabăra tomitană. Acesta a mai fost în două rânduri la echipa dobrogeană, dar de fiecare dată, înțelegerea s-a încheiat înainte de termen. Bulgarul este obișnuit atât cu atmosfera din lotul constănțean, cât și cu maniera de lucru a antrenorului Martin Stoev, așa că acomodarea nu poate să-i pună probleme. Cât a evoluat la Constanța a făcut-o foarte bine, demonstrând că este un jucător cu experiență, care poate ajuta echipa în sezonul viitor, un sezon în care tomitanii au de trecut examene dintre cele mai dificile.

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 59 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 56 minute
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 11 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 2 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°