Româncele conduc într-un top al fericirii, realizat în 11 ţări de Discovery Networks. Cei mai importanţi „piloni ai fericirii“ sunt soţul şi susţinerea familiei, iar sănătatea e mai preţuită decât frumuseţea.
Fericirea este o atitudine. Concluzia principală a studiului că fericirea este la îndemâna oricărei femei, deoarece fericirea nu depinde de bogăţie, de circumstanţe sau de noroc.
„Când am studiat ce au femeile fericite în comun, am constatat că este vorba mai degrabă de o atitudine decât de o situaţie. Femeile fericite privesc înapoi spre trecut acceptându-l şi văd jumătatea plină a paharului când este vorba de viitor. Ele îşi urmăresc în mod activ scopurile, dar acceptă şi urcuşurile, coborâşurile şi caracterul imprevizibil al vieţii“, scrie în studiul global realizat de Discovery Networks.
Fericirea stă în ochii privitorului
„Această atitudine nu se referă la controlarea tuturor nimicurilor sau la obsesia faţă de detalii, ci la puterea de a accepta binele şi răul. Pentru femei, senzaţia că deţin controlul este dată de sentimentul că realitatea şi direcţia în care se vor îndrepta în viaţă sunt hotărâte de ele însele, şi nu impuse de alţii“, scrie în continuare.
Progresul făcut în privinţa egalităţii dintre sexe din ultimii 50 de ani înseamnă că femeile de 20, 30 şi 40 şi ceva de ani au mai multe ocazii de a prelua controlul asupra propriilor vieţi decât oricare altă generaţie de dinaintea lor. Femeile pot să urmeze orice carieră îşi doresc şi să decidă când şi dacă doresc să întemeieze o familie. Pentru majoritatea femeilor, căsătoria nu mai înseamnă renunţarea la independenţă, sau în cercuri mai progresiste, nici măcar la numele de familie.
Femeile fericite sunt încrezătoare în ele însele şi simt că deţin controlul asupra vieţii lor (65% din cele 5.500 intervievate din 11 ţări europene, dar şi din Rusia şi Africa de Sud). Cu