Rechinii spaţiilor comerciale au aruncat preţurile chiriilor în aer: 35 euro/mp în centrul Iaşului. Practica subînchirierii e un jaf sub nasul autorităţilor. Samsarii plătesc între 4 şi 9 euro metrul pătrat la Primărie şi subînchiriază cu 20-25 euro/mp. La fel se întâmplă şi cu speculatorii spaţiilor fostelor cooperaţii meşteşugăreşti. Comerţul e dirijat de o mână de speculanţi, după reguli mafiote. Preţurile au explodat şi mai mult odată cu crearea pietonalului, deşi Primăria primeşte aceiaşi bani. Practica este total imorală şi creează o mafie a spaţiilor.
Mafia spaţiilor comerciale este una dintre caracteristicile oculte ale Iaşului. Toată lumea ştie fenomenul dar nimeni nu vorbeşte de el. Mai mult, din 1999, Consiliul Local a şi oficializat această practică, legalizând intermedierea spaţiilor. Afacerea aduce zeci de mii de euro lunar unui număr mic de samsari ai închirierilor şi duce la creşterea artificială a preţului chiriilor din Iaşi.
E vorba de chiriaşi ai spaţiilor de la Primărie sau de la vechile cooperaţii meşteşugăreşti care le subînchiriază mai departe către adevăraţii comercianţi. Contractele la prima mână se prelungesc automat pe câte un deceniu şi preţul iniţial este crescut doar cu rata inflaţiei. În schimb, la a doua mână, preţul chiriilor se dublează şi creşte exponenţial de la un an la altul. Concentrarea spaţiilor comerciale cu vad în mâna unui număr foarte mic de speculatori creează un oligopol care menţine artificial o cotă nerealistă a chiriilor.
Câştigul unui samsar: japcă pe faţă
De exemplu, un chiriaş al unui spaţiu de la Primărie plăteşte o valoare de 8 euro/mp în zona centrală. Acesta a obţinut cu 15 ani în urmă spaţiul din patrimoniul public, nu mai desfăşoară nicio activitate comercială, dar e călare pe situaţie, trăind de pe urma subînchirierii acelui magazin. El îl