Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plumb: În ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist, nu există niciun fel de risc pentru cetăţeni

Publicat in Ziua de Cluj, marți 9 iulie 2013 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţine că nu există "niciun fel de risc" pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de şist şi că "poziţiile" exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt "în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de şist, nu de explorare".

Rovana Plumb a declarat, marţi, la Vaslui, că a luat la cunoştinţă problemele ridicate de vasluieni în urma dezbaterilor publice privind exploatarea gazelor de şist în trei localităţi din judeţ, urmând să primească răspunsuri în perioada imediat următoare.

"Am urmărit cu mare atenţie, chiar dacă nu am fost prezentă la Vaslui, modul în care s-au derulat dezbaterile publice în cele trei comunităţi locale, Găgeşti, Băceşti şi Pungeşti, însă au fost reprezentanţii Ministerului Mediului. Este firesc să fie puncte de vedere diferite, iar noi le-am preluat pentru a li se răspunde cetăţenilor în cadrul şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vaslui. Suntem prima ţară din Uniunea Europeană care, inclusiv pentru explorare, am solicitat evaluare de impact asupra mediului, în baza unei proceduri, care presupune şi aceste dezbateri publice. În momentul de faţă, nu discutăm decât de un raport de mediu pentru explorarea gazelor de şist, şi nu de exploatare. Reţin din dezbaterile publice că, în proporţie de 99,9 la sută, poziţiile exprimate au fost cele legate de exploatare şi nu de explorare. Desigur, voi avea radiografia întreagă a tuturor punctelor de vedere şi răspunsurilor pe care Ministerul Mediului le va da către cei care au punctat aceste lucruri", a declarat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a susţinut că nu există niciun fel de risc pentru populaţie privind explorarea gazelor de şist.

"În ceea ce priveşte explorarea, se folosesc tehnologii convenţionale pe care România le utilizează de peste 100 de ani. Nu exi

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noştri a fost fără creşterea de TVA,însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului

Ziarul Financiar acum 23 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conţinea creşterea de TVA, însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de r

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 14 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 48 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°