Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Dumitrescu a pus ochii pe TREI CONCURENŢI de la MasterChef şi i-a luat să lucreze cu el

Publicat in Ora de Timis, marți 9 iulie 2013 ·

Trei concurenţi din cel de-al doilea sezon “MasterChef” – Mihai Toader, Ionuţ Iancu şi Răzvan Oana – lucrează în bucătăria lui Florin Dumitrescu, informează Pro TV.

După ce, anul trecut, doi dintre finaliştii “MasterChef”, Bogdan Alexandrescu şi Alex Petricean, şi-au făcut ucenicia în bucătăria lui Florin Dumitrescu, acum a venit rândul altor trei concurenţi ai celui de-al doilea sezon să lucreze cot la cot cu juratul de la Pro TV.

“Răzvan Constantin Oana, băiatul cu ciulinii de mare din preselecţiile de anul acesta, lucrează în Galaţi, într-o bucătărie care îmi poartă semnătura, cu două locaţii – pub-ul Union Jack şi restaurantul Flow. În Bucureşti, în schimb, Mihai Toader şi Ionuţ Iancu sunt angajaţi la restaurantul Goccia, unde deja îşi petrec aproape tot timpul”, a declarat Florin Dumitrescu.

Juratul de la “MasterChef” a mai povestit că, după ce a făcut aceste alegeri, speră ca fiecare dintre aceştia să înveţe cât mai mult în bucătărie, astfel încât să poată ajunge să semneze singuri un meniu sau să conducă o bucătărie profesionistă.

“Răzvan s-a nimerit să fie în Galaţi în perioada în care am început colaborarea cu cei de acolo. Aveam nevoie de cineva pasionat în bucătărie, de cineva care să fie permanent interesat să se perfecţioneze şi care să îi impulsioneze şi pe ceilalţi. Despre Mihai Toader ştiam că este un tip mai agitat şi nerăbdător, genul meu de bucătar de tigăi sau grătar. Evoluţia lui din concurs oricum m-a surprins plăcut şi era singurul concurent dintre finalişti pe care aş fi putut să îl angajez, Alex Hora fiind din Oradea, iar Aida trăind în Italia. El era singurul concurent din finală disponibil să trăiască în Bucureşti, aşa că a fost prima opţiune pentru post. Mihai este genul de bucătar rapid, atent la detalii şi care este capabil să tragă de tigăi. Ionuţ Iancu a intrat în atenţia mea din momentul în care am văzut câtă

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 44 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum 45 minute
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 59 minute
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°