Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa se va afla, joi, la Iaşi, pentru a lua parte la ceremonialul de plecare în misiune a 500 de militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie Războieni, Lupii Negri.
Reprezentanţii Batalionului au trimis o adresă prin care se solicită aprobarea cererii de a defila pe pietonalul Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt înainte de a pleca în teatrul de operaţii din Afganistan, eveniment la care este aşteptat să participe şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, transmite Agerpres. Până joi, când va avea loc defilarea celor 500 de militari care pleacă în Kandahar, Afganistan, municipalitatea intenţionează să mute jardinierele cu flori de pe axul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
‘E vorba de o formă de respect pe care le-o acordăm acelor ostaşi care ne reprezintă în afara hotarelor ţării’, a spus primarul Nichita. Pentru militarii din cadrul Batalionului aceasta este cea de-a treia misiune efectuată în Afganistan, după cele din 2003 şi 2005, şi a şaptea la nivel internaţional.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa se va afla, joi, la Iaşi, pentru a lua parte la ceremonialul de plecare în misiune a 500 de militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie Războieni, Lupii Negri.
Reprezentanţii Batalionului au trimis o adresă prin care se solicită aprobarea cererii de a defila pe pietonalul Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt înainte de a pleca în teatrul de operaţii din Afganistan, eveniment la care este aşteptat să participe şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, transmite Agerpres. Până joi, când va avea loc defilarea celor 500 de militari care pleacă în Kandahar, Afganistan, municipalitatea intenţionează să mute jardinierele cu flori de pe axul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
‘E vorba de o formă de respect pe care le-o acordăm acelor ostaşi care ne reprezintă în afara hotarelor ţării’, a spus pri