Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru că amenzile de circulaţie s-ar putea transforma în muncă în folosul comunităţii, Tulcea, printre oraşele cu cei mai conştiincioşi şoferi care calcă pe bec

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 10 iulie 2013 ·

* Amenzile care ar fi trebuit să intre la bugetul local au fost pe primele şase luni de apoape zece miliarde din care s-au încasat puţin peste 5,5 miliarde lei vechi

Pentru că majoritatea sunt rău-plat­nici, şoferii care nu îşi vor plăti amenzile în 30 de zile riscă să presteze muncă în folosul comuni­tăţii. Cel puţin aşa prevede un proiect de lege pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi care prevede că, dacă un şofer refuză să ridice plicul cu amenda de la Poştă sau refuză să semneze confirmarea de primire a plicului la domiciliu, atunci o copie a amenzii va fi afişată în plic închis la domiciliul şoferului contravenient. Mai mult, dacă adresa contravenientului nu mai este valabilă, plicul cu amenda se va afişa la avizierul primăriei localităţii respective.

„În situaţia în care adresa de domiciliu nu mai există sau noul proprietar nu permite comunicarea actului, plicul se va afişa în spaţiul special amenajat acestui scop la primăria localităţii pe raza căreia figurează ultimul domiciliu al contravenientului înscris în evidenţa informatizată a persoanei“, se precizează în proiectul de lege.

Mai mult, dacă şoferul nu plăteşte amenda în termen de 30 de zile de la primirea confirmată a procesului verbal, atunci se pune în mişcare executarea silită, instanţa putând să dispună o perioadă de muncă în folosul comunităţii pentru şoferii rău-platnici. „În cazul în care contrave­nientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ră­mânerea definitivă a sancţiunii în termen de un an de la data la care se constată imposibilitatea executării silite, autoritatea administraţiei publice locale sau organele de spe­cialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vor sesiza instanţa în circumscripţia căreia contravenien­tul îşi are domiciliul sau a fost săvârş

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 57 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°