Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angelina Jolie, apariţie în public la câteva luni de la operaţia de mastectomie

Publicat in Gandul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Actriţa Angelina Jolie a fost fotografiată de paparazzi luni, în Hawaii, în timp ce purta un maiou cu un decolteu adânc, la doar câteva luni după operaţia de dublă mastectomie pe care a suportat-o, la începutul acestui an, informează people.com.

Artista americană, în vârstă de 38 de ani, care a dezvăluit în luna mai faptul că a apelat la acea intervenţie chirurgicală de extirpare a ambilor sâni în februarie, întrucât a fost diagnosticată cu o genă care creşte considerabil riscul de cancer mamar şi ovarian, a fost fotografiată pe o plajă din Oahu din Hawaii, unde caută cele mai potrivite zone de filmare pentru următorul ei proiect regizoral, intitulat "Unbroken".

Potrivit site-ului revistei People, fotografiile realizate luni o prezintă pe vedeta americană purtând un maiou negru decoltat, pantaloni şi o pălărie de culoare neagră, iar celebra actriţă americană are o siluetă de invidiat şi pare o femeie puternică şi încrezătoare.

În iunie, logodnicul ei, actorul Brad Pitt, a declarat că partenera sa de viaţă a rămas "sexy ca întotdeauna" după operaţia de dublă mastectomie.

După dezvăluirea făcută în luna mai, Angelina Jolie a avut o singură apariţie pe covorul roşu, pe 2 iunie, când a asistat alături de Brad Pitt la premiera londoneză a celui mai recent film al acestuia, thrillerul SF "World War Z".

Angelina Jolie a luat la începutul acestui an decizia de a suporta o dublă mastectomie, după ce medicii i-au spus că prezintă un risc de 87% de a se îmbolnăvi de cancer mamar şi un risc de 50% de a dezvolta cancer ovarian. Actriţa americană a anunţat că a apelat la această intervenţie chirurgicală într-un editorial apărut în luna mai în The New York Times.

Vedeta americană a fost diagnosticată cu gena BRCA1, considerată vinovată de o creştere dramatică a riscului de cancer.

Potrivit presei americane, Angelina Jolie,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 33 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 33 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 14 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum o ora
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°