Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O americancă aduce bucureştenilor cea mai sănătoasă mâncare…românească

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 iulie 2013 ·

Prima grădină socială din România a început să dea roade anul trecut, în satul buzoian Poieni. Legumele cultivate în sistem bio ajung la clienţi din Bucureşti, iar veniturile obţinute sunt îndreptate spre două centre sociale din judeţul Buzău. Sistemul a fost pus la punct de voluntara americană Denise Deshaies, care de opt ani trăieşte în România.

Cu ghiozdanul în spate

Am cunoscut-o în Bucureşti, la Târgul Economiei Sociale - ONGFest - ediţia 2013. Didi stătea în faţa unei măsuţe, cu aerul de liceancă şi ghiozdanul în spate, îmbrăcată ca de drum lung. Şi greu, de munte. Deloc întâmplător s-o vezi astfel pe Denise Deshaies, dacă afli că de opt ani, de când trăieşte în România, se luptă să schimbe ceva în viaţa oamenilor din două sate cocoţate pe "acoperişul" judeţului Buzău. Unde a reuşit, cu implicarea altor organizaţii neguvernamentale din ţara noastră, acum, în plină criză economică, să creeze un sistem economic de-a dreptul revoluţionar, pentru noi. Prima grădină socială din România produce legume şi zarzavaturi bio pentru clienţi din Bucureşti, dar în acelaşi timp şi beneficii materiale pentru satele Poieni şi Pănătău.

"Democraţia nu funcţionează decât atunci când oamenii se implică"

Democraţia nu e doar o figură de stil, în opinia unui american."Democraţia nu funcţionează decât atunci când oamenii se implică", e convinsă Didi. Vreau să ştiu mai multe despre femeia pe care am cunoscut-o. Iar ea îmi spune că s-a născut în Connecticut, s-a specializat la facultate în limba franceză, talentată în pictură şi desen. Dar mai mult decât orice, de la vârsta de nouă ani, a fost pentru ea ideea de voluntariat. "Am în familia mea doi unchi misionari, unul în Kenya, altul în Jamaica. Şi bunica implicată în voluntariat", zice Didi. Ea se află acum într-o ţară, ca România, în care voluntariatul e abia la început, n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 24 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 5 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°