Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ediţie specială "Sinteza zilei", pe scena din Piaţa Mihai Viteazul din Craiova. Olguţa Vasilescu: Peste 25 de mii de craioveni vor veni la concertul aniversar

Publicat in Antena 3, miercuri 10 iulie 2013 ·

Mihai Gâdea a adus emisiunea "Sinteza zilei" la Craiova, acolo unde telespectatorii Antenei 3 au ales, prin vot democratic, să sărbătorească opt ani de existenţă ai acestui post de televiziune.

De pe uriaşa scenă din Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, Mihai Gâdea şi Mircea Badea le-au mulţumit craiovenilor pentru onorarea de a-i întâmpina cu veselie şi voie bună în oraşul lor.

Edilul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a fost şi ea prezentă pe scenă, unde a vorbit despre miile de craioveni care vor veni la concertul de mâine.

Antena 3 sărbătoreşte, mâine, împlinirea a 8 ani printr-un spectacol-maraton la care, începând cu ora 20.00, vor urca pe scenă Loredana, Zdob şi Zdub, CRBL, Connect-R, Alex Velea, Holograf, Vunk, Puya, Corina, Hi Q, Akcent, Delia.

Concertul aniversar va fi transmis inclusiv pe internet, pe antenaplay.ro

Peste 20.000 de oameni sunt aşteptaţi în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova să aniverseze 8 ani alături de Antena 3, telespectatori, oficialităţi, reprezentanţi ai mediului de business din România, persoane publice şi prieteni ai Antena 3.

Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat CNN International şi este parte a INTACT Media Group.

Citeşte mai multe despre: sinteza zilei cu mihai gadea mihai gadea Mircea Badea concert aniversar Antena 3 referendum concert antena 3

Mihai Gâdea a adus emisiunea "Sinteza zilei" la Craiova, acolo unde telespectatorii Antenei 3 au ales, prin vot democratic, să sărbătorească opt ani de existenţă ai acestui post de televiziune.

De pe uriaşa scenă din Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, Mihai Gâdea şi Mircea Badea le-au mulţumit craiovenilor pentru onorarea de a-i întâmpina cu veselie şi voie bună în oraşul lor.

Edilul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a fost şi ea prezentă pe scenă,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu îi răspunde preşedintelui PNL: Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicaţii/ Replica lui Ciucă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu îi răspunde marţi preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, după ce acesta a afirmat că au discutat despre proiectul de lege care să dea posibilitatea preşeidntelui Klaus Iohannis să candideze independent la aleger

VIDEO Captură record de cocaină în România. Drogurile, găsite în 16 tone de pulpă de fructe / Detalii din „operațiunea exotic”

HotNews acum 12 ore
O cantitate „record” de cocaină a fost capturată de autorități, a anunțat marți Poliția Română. Drogurile au fost descoperite într-un container care trebuia să ajungă în Olanda și în care se aflau butoaie cu 16 tone de pulpă de fructe congelate. Con

Informări publice - 25 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
CASJ Braşov anunţă declanşarea sesiunii de contractare, ce se va desfăşura în luna SEPTEMBRIE 2024, pentru derularea Programului naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică pentru eliberarea medicamentelor sp

„Opriţi războaiele!”, „Suntem pe cale să distrugem lumea”, avertizează Papa Francisc

HotNews acum 10 ore
„Suntem pe cale să distrugem lumea” cu războaiele şi trebuie să ne oprim „cât încă mai este timp”, a avertizat marţi Papa Francisc într-un mesaj pregătit pentru închiderea la Paris a întâlnirilor pentru pace ale comunităţii Sant’Egidio, relatează AF

Ciolacu, după captura record de droguri din Portul Constanța: „Măsurile de prevenție sunt esențiale pentru combaterea consumului”

Libertatea acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 24 septembrie, că felicită autoritățile care au făcut o captură record de cocaină în Portul Constanța, venită din Ecuador sub formă de pulpă de fructe congelate, dar a precizat că trebuie insistat pe măsuri

Auchan a retras o pâine de la vânzare din cauza suspiciunii de contaminare cu corp străin. Clienții pot primi banii înapoi fără bon

Libertatea acum 12 ore
Un lot de pâine a fost retras din magazinele Auchan din cauza unei posibile contaminări, potrivit ANSVSA. Cei care au cumpărat pâinea Auchan Toast sunt sfătuiți să nu o mănânce și să vină cu ea în magazin ca să își ia banii înapoi, chiar dacă nu mai

VIDEO Pisicile au mai multă libertate decât femeile din Afganistan, spune Meryl Streep

HotNews acum 6 ore
Actriţa Meryl Streep a spus că pisicile au mai multă libertate decât femeile din Afganistan, într-un apel adresat comunităţii internaţionale de a opri represiunea talibanilor, relatează BBC, potrivit News.ro. Vorbind în marja Adunării Generale a ONU

Dan Bittman deține un parc de agrement, aflat la aproape 50 de kilometri de București. Cât costă o noapte de CAZARE în complexul artistului

Gandul acum 8 ore
Dan Bittman este succes și în afaceri, nu doar în muzică. El deține un parc de agrement în Sărulești, lângă lacul Sulimanu, unde poți să te cazezi în căsuțe de lemn. Parcul de agrement pe care Dan Bittman îl deține, vă va oferi o experiență de neuit

Joe Biden, în ultimul discurs de la tribuna ONU: „Războiul lui Putin a eşuat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, la tribuna Organizației Națiunilor Unite, că liderul rus Vladimir Putin a eşuat în invazia sa din Ucraina şi a îndemnat ONU să-şi menţină susţinerea faţă de Kiev până când acesta va câştiga războiul,

Stadionul San Siro nu va găzdui finala Ligii Campionilor din anul 2027

News.ro acum 8 ore
Comitetul Executiv al UEFA a confirmat marţi că finala Ligii Campionilor din anul 2027 nu se va disputa la Milano, pe stadionul San Siro. La anunţarea acestei decizii, UEFA a luat în calcul faptul că municipalitatea milaneză nu a putut garanta că pe

Vremea

București
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/28°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/26°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/30°