Victor Ponta a precizat că 2.800 de oameni vor pleca din aparatul administrativ în perioada următoare. Vorbim despre eficientizarea aparatului administrativ, a adăugat Ponta.
"O să plece vreo 2.800 de oameni în perioada imediat următoare, pe baza ordonanţei pe care am adoptat-o deja, cea cu desfiinţarea posturilor vacante şi cu anumite restructurări în autorităţile centrale", a spus Victor Ponta, la RTV.
Victor Ponta a spus că în ce priveşte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta se restructurează, în baza unei ordonanţe adoptate recent, pe baza unei strategii convenite cu Banca Mondială, astfel încât se desfiinţează Garda Financiară şi se creează Direcţia Antifraudă. "Nu, nu cred (că vor fi disponibilizări la ANAF). Posturile se păstrează. Dar nu înseamnă că absolut toată lumea va fi trecută. Sunt nişte teste pe care trebuie să le dea cei de acolo şi s-ar putea ca nu toţi să corespundă", a spus Ponta.
Victor Ponta a anunţat pe 26 iunie că un număr de aproximativ 60.000 de posturi vacante din sistemul bugetar vor fi desfiinţate, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, măsura nefiind valabilă pentru sănătate şi educaţie.
Victor Ponta a precizat că 2.800 de oameni vor pleca din aparatul administrativ în perioada următoare. Vorbim despre eficientizarea aparatului administrativ, a adăugat Ponta.
"O să plece vreo 2.800 de oameni în perioada imediat următoare, pe baza ordonanţei pe care am adoptat-o deja, cea cu desfiinţarea posturilor vacante şi cu anumite restructurări în autorităţile centrale", a spus Victor Ponta, la RTV.
Victor Ponta a spus că în ce priveşte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta se restructurează, în baza unei ordonanţe adoptate recent, pe baza unei strategii convenite cu Banca Mondială, astfel încât se desfiinţează Garda Financiară şi se creează Direcţia Antifraudă. "Nu, nu cre