„De la zero la Zorro” este numele unui proiect destinat minorilor de la Centrul de Reeducare Buziaş. Proiectul, realizat de Asociaţia Bărbaţilor Creştini, constă în realizarea unei maşini off-road din piese rebut. Din fondurile obţinute din vanzarea ei se doreşte modernizarea terenului de sport din incinta Centrului.
Reprezentanţii Asociaţiei speră ca, prin acest proiect, aproape jumătate dintre adolescenţii de la Centrul de Reeducare din Buziaş să înveţe noţiuni de mecanică, să înţeleagă valoarea muncii, importanţa calităţii în meserie şi să experimenteze dinamica activităţilor în echipă. Prin ucenicie şi practică se speră ca ei să „fure” meserie şi să poată fi reintegraţi în societate. Copiii nu vor munci singuri, ci alături de o echipă de mecanici voluntari, reprezentaţi de Constantin şi Claudiu Cernescu, din Timişoara, doi fraţi pasionaţi de construirea de maşini off-road. Dintre cei 46 de adolescenţi incluşi în proiect, şase vor fi implicaţi direct în punerea pe roate, alături de Costantin şi Claudiu Cernescu, a unei maşini off-road, ale cărei piese sunt considerate rebuturi.
Aceştia spun că proiectul pleacă de la premisa că omul poate fi ajutat să se întoarcă de pe un drum greşit şi, îndrumat, s-o ia pe drumul potrivit: “Parcurgând un proces care îl poate transforma dintr-un zero într-un adevărat Zorro, el poate deveni un bărbat respectabil în societate, abilitat atât cu deprinderi practice, cât şi cu valori şi principii morale”. Cei doi mai spun că prin acest proiect urmăresc să dezvolte încrederea în sine a participanţilor, prin punerea în valoare a talentelor şi a abilităţilor acestora. “Prin însuşirea principiilor de viaţă creştine autentice, viaţa lui este pusă din nou în valoare şi poate ajunge şi el un Zorro, contribuind la bunăstarea familiei din care provine şi, implicit, a societăţii”, declară Alin Pădureanu, peşedin