IAȘI. Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi, cu sprijinul Primariei, organizează a treia ediție a Târgului handmade, intitulat „Vară cu handmade la Golia“.
Organizatorii evenimentului, ce devine unul cu tradiție, au precizat că principalul scop al târgului este acela de a promova artiștii ieșeni de profil și lucrările executate de ei, dorind astfel să le împărtășească tuturor creativitatea, originalitatea, inspirația și îndemânarea, pentru ca, astfel, să devină mai cunoscuți și mai apreciați.
Astfel, târgul handmade de la Golia va reuni peste 15 participanți și se va desfășura în perioada 12 – 14 iulie 2013, în intervalul orar 10.00 – 17.00, în parcarea din fața Mănăstirii Golia.
Obiectele expuse spre vânzare vor fi: broșe, papioane, brățări, cercei, bijuterii placate cu argint, cu pietre semiprețioase, cristale Swarovski înșirate cu diferite tehnici (peyote, os de hering), cercei și broșe din fimo, semne de carte croșetate, coliere, inele, jurnale, suporturi de pahare, brățări și papioane din piele împletită, broșe din sticlă fuzionată, origami, obiecte decorate în tehnica decoupage.
Organizatorii au adăugat că artiștii participanți la târg îi vor ajuta pe clienți să aleagă cadoul potrivit pentru cei dragi.
Așadar, Asociația „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi continuă să promoveze Ansamblul Monument Istoric Mănăstirea Golia.
Asociația „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi a fost înființată în cadrul Proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia“, proiect care, anul trecut, a luat premiul Uniunii Europene și al organizației Europa Nostra pentru Patrimoniul Cultural, la Secțiunea „Conservare“.
IAȘI. Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi, cu sprijinul Primariei, organizează a treia ediție a Târgului handmade, intitulat „Vară cu handmade la Golia“.
Or