Reabilitarea clădirii Palatului Administrativ al judeţului, acolo unde funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean (CJ), se va face pe cheltuiala CJ. Prefectul Costică Macaleţi a precizat că bugetul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) este insuficient pentru a aloca sumele necesare lucrării estimate la peste 500.000 de lei. „Am discutat şi cu preşedintele CJ şi cel puţin în acest an nu avem speranţe să primim fonduri pentru reabilitare”, a precizat prefectul, adăugând că, din banii CJ, vor fi efectuate reparaţii la partea electrică, la trepte şi tencuială. Va fi schimbat şi liftul, având în vedere că a fost inaugurat odată cu clădirea, în urmă cu peste 30 de ani.
Clădirea a fost construită în urmă cu peste 30 de ani şi nu a avut parte de reparaţii capitale.