Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi reguli de siguranţă pentru turişti în Europa

Publicat in Curierul, joi 11 iulie 2013 ·

La achiziţia pachetelor turistice tradiţionale se vor face controale mai stricte în ceea ce priveşte vânzarea la suprapreţ

Cumpărătorii altor formule de călătorie personalizate vor avea dreptul de a-şi recupera banii şi de a fi repatriaţi dacă prestatorul de servicii dă faliment

Comisia Europeană propune o serie de măsuri suplimentare dispoziţiilor Directivei din 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite, astfel încât să garanteze o protecţie cuprinzătoare consumatorilor care rezervă pachete prestabilite de servicii pentru vacanţe, în cadrul cărora sunt combinate mai multe servicii, cum ar fi zborul, cazarea la hotel sau închirierea unei maşini.

Astfel, cumpărătorii de pachete tradiţionale şi personalizate vor putea cere controale mai stricte în ceea ce priveşte vânzarea la suprapreţ (fixând un plafon de 10% pentru majorările de preţuri) şi obligaţia de a transfera reducerile de preţuri în circumstanţe echivalente, având dreptul să rezilieze contractul înainte de plecare şi să plătească organizatorului o compensaţie rezonabilă. De asemenea, ei vor putea anula gratuit contractul înainte de plecare în caz de dezastre naturale, tulburări civile sau situaţii grave similare la destinaţie care le-ar putea afecta concediul, de exemplu, atunci când ambasadele nu recomandă călătoriile către o anumită destinaţie. "Consumatorii vor trebui să fie informaţi, într-un limbaj simplu şi inteligibil, că organizatorul este responsabil de executarea corectă a tuturor serviciilor incluse în pachet - în timp ce, în prezent, divergenţa dintre normele naţionale în ceea ce priveşte identificarea părţii responsabile (organizatorul, comerciantul cu amănuntul sau ambii) determină apariţia unei situaţii în care organizatorii şi comercianţii cu amănuntul recomandă consumatorului să se adreseze celeilalte părţi, fără ca vreuna dintre aceste

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 54 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 27 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 22 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°