Ministerul Justiţiei a anunţat că va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului. În acest caz, influenţele care au venit de pe plan european au fost şi pro, şi contra introducerii în acest cod a noilor prevederi legate de falimentul personal.
Proiectul pentru Codul insolvenţei, publicat în august
Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a precizat zilele trecute că în august va fi publicată prima variantă a Codului Insolvenţei. Aceasta este parte integrantă a Programului pentru reforma sistemului judiciar şi beneficiază de asistenţa tehnică a unui consorţiu care reuneşte expertiză juridică, dar şi a unui grup de experţi care include judecători, avocaţi, reprezentanţi ai mediului bancar, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Superior al Magistraturii. “De la 1 august să intraţi pe site-ul ministerului, să vedeţi fiecare dispoziţie propusă în acest Cod. Procedura insolvenţei nu poate face abstracţie de modificarea intervenită între timp în ceea ce priveşte Codul de Procedură Civilă şi, ca atare, vor fi preluate soluţiile din Codul de Procedură Civilă, însă la fel, cu diferenţieri datorate specificului acestei proceduri a insolvenţei, care presupune termene scurte şi judecarea cu celeritate”, declară Florin Moţiu.
De asemenea, secretarul de stat a menţionat că autorităţile intenţionează să includă în Cod şi prevederile reglementării adoptate recent privind insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, existând discuţii în acest sens cu Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât toate reglementările care privesc insolvenţa să se găsească într-un singur act normativ.