Măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul Astra Giurgiu - NK Domzale, care se va disputa joi pe "Arena Naţională", de la ora 21.00, vor fi asigurate de 120 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00 doar pe bază de bilete şi invitaţii.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Echipa Astra Giurgiu, aflată la debutul în cupele europene, va întâlni formaţia slovenă NK Domzale, joi, în manşa secundă a turului întâi preliminar al Ligii Europa. În tur, Astra s-a impus, scor 1-0.