În această dimineaţă s-au încheiat filmările pentru cel de-al doilea serial de ficţiune realizat de HBO Europe în România. Premiera va avea loc în noiembrie 2013.
Rămâi cu mine urmăreşte relaţiile complexe dintre oameni şi încercările lor de a se cunoaşte pe sine şi pe cei din jur. Într-un oraş dinamic şi plin de culoare, opt tineri singuri caută dragostea, prietenia şi, mai mult, se caută pe sine. Unii dintre ei vor găsi ceea ce îşi doresc, în timp ce alții vor continua căutarea.
Filmările pentru serialul ce urmează să fie lansat la finele anului la HBO au durat 11 săptămâni şi s-au desfăşurat în 57 de locații, aflate, în mare parte, în București. La filmări au participat 70 de actori și peste 600 de figuranți și au fost folosite peste 400 de costume. Cele 13 episoade ale serialului propun o nouă perspectivă asupra oraşului şi sunt menite să arate o imagine vie, optimistă şi frumoasă a Bucureștiului.
În rolurile principale telespectatorii îi vor putea vedea pe Iulia Lumânare, Aureliu Surulescu, Monica Ciută, Andi Vasluianu, Cosmina Stratan (După dealuri), Antonia Ionescu Micu, Lucian Ifrim, Andreea Gheorghe. Din distribuţia serialului vor mai face parte: Nataşa Raab, Nicole Duţu, Nicodim Ungureanu şi Stela Popescu. Pe lângă actorii români, în serialul va apărea și William Hope, actor canadian cunoscut mai ales pentru rolul locotenentului Gorman din filmul „Aliens”.
Regia este semnată de Constantin Popescu („În derivă”, „Principii de viaţă”, P„ortretul luptătorului la tinereţe”) şi Mihai Bauman („Clanu’ Sprânceană”, „Narcisa sălbatică”). Din spatele camerelor de filmat s-a asigurat de bunul mers al lucrurilor directorul de imagine Liviu Marghidan („Tatăl Fantomă”, „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, „Medalia de onoare”).
Scenariul a fost adaptat de Lia Bugnar, iar producţia a fost asigura