Poliţia din Québec, Canada, a anunţat marţi că este 'luată în consideraţie' ipoteza 'neglijenţei criminale' în explozia (în localitatea Lac-Mégantic) unui tren care transporta petrol, în timp ce bilanţul accidentului a ajuns la 15 morţi, informează AFP.
Alte două corpuri au fost descoperite marţi în zona devastată de explozia trenului în localitatea Lac-Mégantic din provincia canadiană Québec, Canada, ridicând bilanţul la 15 morţi. Aproximativ 40 de persoane sunt în continuare date dispărute.
Poliţia provincială a menţionat că ipoteza 'neglijenţei criminale' este 'luată în consideraţie' în acest accident.
Forţele de ordine sunt în căutare de 'elemente ale potenţialelor dovezi ce ar putea să permită depunerea acuzaţiilor penale', a declarat presei inspectorul Michel Forget..
Marţi, preşedintele companiei feroviare implicate în deraierea şi explozia, sâmbătă, a garniturii de vagoane încărcate cu petrol a aruncat răspunderea pentru accident în seama pompierilor din localitatea învecinată.
Ulterior, el a fost contrazis în parte de anchetatorii oficiali din cadrul Biroului canadian pentru siguranţa transporturilor, transmite Agerpres.
Poliţia din Québec, Canada, a anunţat marţi că este 'luată în consideraţie' ipoteza 'neglijenţei criminale' în explozia (în localitatea Lac-Mégantic) unui tren care transporta petrol, în timp ce bilanţul accidentului a ajuns la 15 morţi, informează AFP.
Alte două corpuri au fost descoperite marţi în zona devastată de explozia trenului în localitatea Lac-Mégantic din provincia canadiană Québec, Canada, ridicând bilanţul la 15 morţi. Aproximativ 40 de persoane sunt în continuare date dispărute.
Poliţia provincială a menţionat că ipoteza 'neglijenţei criminale' este 'luată în consideraţie' în acest accident.
Forţele de ordine sunt în căutare de 'elemente ale potenţialelor dovezi ce ar putea să p