Am acordat în ultimele zile o atenţie specială „Termicii” Suceava, pentru că situaţia ei vorbeşte mult despre cât de mult ne interesează – pe noi, cetăţenii de rând, nu pe politicieni – soarta ţării acesteia. Jumătate din datoriile altora către „Termica”, vreo 200 de miliarde de lei vechi, se adună din datoriile populaţiei către producătorul de apă caldă şi căldură al Sucevei. Este o sumă uriaşă, cu care „Termica” aproape că şi-ar stinge datoriile pentru iarna aceasta către furnizorul de cărbune. „Termica” n-ar mai avea conturile blocate, iar tema falimentului ar dispărea din discuţiile despre viitorul firmei.

Dar nu soarta „Termicii”, incapabilă să plătească disponibilizaţilor salariile compensatorii, ne interesează aici. Ne interesează situaţia în care cei ce nu-şi plătesc datoriile către Termica ne pun pe toţi cei ce am rămas racordaţi la sistemul centralizat, căci orice defecţiune în furnizarea apei calde şi căldurii datorată rău-platnicilor ne lezează interesele tuturor. Consumăm apă caldă şi căldură, luăm indexurile de pe contoare la finele lunii, le comunicăm asociaţiei, care calculează cât avem de plătit şi cei mai mulţi plătim. Icnim şi plătim mulţi dintre noi, dar plătim. Nici în cel mai virtuos şi mai deplin comunism nu ne-ar fi invitat nimeni la restaurant, ne-ar fi ospătat şi ne-ar fi permis să plecăm fără să lăsăm acolo un bon, o cartelă, banii cuveniţi pentru consumaţie. Dacă bunica din Cucuieţii de Sus vrea să-i fie iarna cald, cumpără lemne, le aduce acasă, le taie, face focul, altfel îngheaţă. Dă banii, are căldură, nu – nu.

Cei mai mulţi rău-platnici invocă fel de fel de lipsuri, şi în primul rând a banilor. Ne pare rău, foarte rău, dar un sistem centralizat de furnizare a unui serviciu se bizuie pe solidaritate. Solidaritate în a face faţă obligaţiilor de plată pentru servicii, nu în a nu le plăti. Căci, pe măsură ce nu plătim, de