Mai mulţi parlamentari au anunţat că ieri urmau să plece 104 deputaţi, printre care patru miniştri, mai erau cazaţi la data de 1 iulie
Mai mulţi parlamentari au spus ieri că se vor muta de la hotelul în care sunt cazaţi în apartamentele pe care le-au închiriat în Bucureşti, în timp ce alţii, care şi-au găsit o situaţie provizorie, amână pentru la toamnă momentul negocierii cu un hotel, informează Mediafax. "Chiar acum am venit să îmi iau lucrurile. Am decis să merg pe cont propriu şi am închiriat un apartament în care mă mut acum. Ca preşedinte de filială vin în Bucureşti şi în cursul verii", a spus, ieri, deputatul Florin Ciurariu, preşedinte al organizaţiei PNL Vaslui. El a arătat că a închiriat apartamentul în baza unui contract notarial. Şi deputatul PSD Laurenţiu Chirvăsuţa, vicelider al grupului PSD din Cameră, a precizat că se mută. El a precizat că a închiriat un apartament în Bucureşti în baza unui contract notarial şi a arătat că şi în mandatul trecut a mai locuit într-un apartament, în primii doi ani. Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că în săptămâna 1-5 iulie a plecat de la hotelul la care era cazat şi şi-a rezolvat temporar situaţia locativă. Întrebat unde s-a mutat, Marton a precizat că, din punctul său de vedere, informaţia pe această temă nu este de interes public, el arătând că, atunci când va avea timp, va căuta un hotel la care să locuiască în Bucureşti. "Mi-am rezolvat momentan situaţia. La sfârşitul lui august voi vedea dacă rămân cu actuala situaţie sau reuşesc să găsesc un hotel", a spus Marton Arpad. Deputatul PDL Gabriel Andronache, secretar al Comisiei Juridice din Cameră, a precizat că urmează să discute cu conducerea hotelului la care este cazat pentru a ajunge la un acord privind prelungirea contractului, în limita sumei forfetare de 4.000 de lei, alocată de Parlament.
Serviciile erau plătite, din buget, cu