În timp ce procese cu mize de milioane de euro durează mult şi bine fără a primi o soluţionare concretă, cele cu miză mică sunt rezolvate pe bandă rulantă, pentru că datoria-i datorie... Catinca Roman a simţit-o pe propria piele...
Reporterii "ring" au aflat că numele designerului Catinca Roman figurează pe lista proceselor intentate la sfârşitul anului trecut la instanţă de o cunoscută firmă de recuperare. Datoria Catincăi se pare că este de... 82 de lei. Procesul a fost soluţionat definitiv în luna mai, instanţa admiţând şi încuviinţând cererea de executare silită a Catincăi Roman.
Designerul zice că habar nu are...
Contactată telefonic pentru a lămuri problema, Catinca Roman a refuzat să comenteze situaţia. Nu a vrut să detalieze motivul pentru care nu a rezolvat amiabil problema, ci a aşteptat decizia finală a instanţei de judecată, dar a lăsat de înţeles însă că problema nu-i e deloc străină şi i-a provocat până acum destule dureri de cap. "Nu ştiu de unde provine această datorie. Nu vreau să comentez mai mult pentru că tot ceea ce spun se interpretează", ne-a declarat designerul.
...Mioara Roman e însă la curent
Problema acestei datorii nu-i este străină nici Mioarei Roman, hotărârea judecătorească ajungând, culmea, mai întâi chiar în mâinile acesteia... "Ştiu despre ce e vorba, căci eu am deschis plicul cu pricina. Îmi aduc aminte că a fost vorba de o sumă absolut ridicolă, în jur de 82 lei. Ce să mai zic?!", ne-a declarat, supărată, fosta soţie a lui Petre Roman.
"Mi-am făcut implant mamar acum 11 ani. Am apelat şi la injecţii cu botox, şi la cele cu acid hialuronic, apoi mi-am pus unghii." - CATINCA ROMAN
46 de ani împlineşte Catinca Roman la sfârşitul acestei luni.
În timp ce procese cu mize de milioane de euro durează mult şi bine fără a primi