Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Vadim Tudor, ameninţat cu excluderea din PRM

Publicat in Press Alert, miercuri 10 iulie 2013 ·

Corneliu Vadim Tudor este ameninţat cu excluderea din PRM de către membrii Biroului Permanent al partidului care l-au revocat din funcţia de preşedinte, dacă va organiza un alt congres de alegeri decât cel programat pe 27 iulie, la Alba Iulia, informează Agerpres. Dumitru Badea, coordonatorul PRM, a declarat că prin astfel de acţiuni, Corneliu Vadim Tudor “se umple de ridicol”.

”În legătură cu un aşa zis congres pe care ex-preşedintele Corneliu Vadim Tudor vrea să-l organizeze pe 20 iulie, deci cu o săptămână înaintea Congresului extraordinar de la Alba Iulia, în care scop, acum sunt în plină desfăşurare conferinţele judeţene extraordinare care aleg delegaţi în mod statutar, îi rugăm pe toţi membrii de partid, inclusiv pe cei care sunt derutaţi, să nu se lase manipulaţi şi să nu dea curs unei asemenea acţiuni prin care Corneliu Vadim Tudor continuă să se acopere de ridicol. Îl avertizăm pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor că, în ipoteza în care pune la cale şi forţează organizarea nelegală şi nestatutară a unui aşa zis Congres al PRM la 20 iulie, în Bucureşti, vom fi obligaţi să luăm în discuţie şi să decidem în Biroul Permanent excluderea sa din partid”, a declarat Dumitru Badea.

Liderul PRM Neamţ l-a mai acuzat pe Corneliu Vadim Tudor că a folosit numele preşedintei Tribunalului Bucureşti care i-ar fi spus că îi va da câştig de cauză în instanţă în cazul demiterii sale din funcţia de preşedinte al partidului. ”Corneliu Vadim Tudor a declarat public că a discutat personal, telefonic, cu doamna Laura Andrei, preşedinta Tribunalului municipiului Bucureşti, care i-a promis că va dispune judecarea în procedură de urgenţă a solicitării pe care a făcut-o privind desfăşurarea nelegală şi nestatutară a lucrărilor Plenarei Consiliului Naţional extraordinar al PRM din 15 iunie, şi l-a asigurat că îi va da câştig de cauză”, a afirmat Dumitru Badea. @N_

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Supărat că nu a fost ales vicepreședinte al partidului, liberalul Alin Tișe cântă prohodul PNL: „Cooperativa trădătorilor a pus mâna pe partid”

Adevarul acum 42 minute
Tișe a pierdut sâmbătă, la Congresul PNL, una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte, deși era văzut favorit.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 41 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva Statelor Unite

News.ro acum 42 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produse

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°