Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce state luptă pentru influenţă în Egipt

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

La începutul săptămânii, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, două dintre cele mai bogate state din Golf, s-au angajat să furnizeze Egiptului ajutoare în valoare de opt miliarde de dolari.

Scopul generozităţii a fost dublu: să consolideze guvernul de tranziţie dar şi să dea o lovitură rivalilor lor islamişti din zonă. Regimul lui Mohamed Morsi şi mişcarea “Frăţia Musulmană” au fost susţinute şi diplomatic şi financiar de Qatar şi de Turcia.

Prima a oferit şi oferă ajutor şi altor islamişti operand în zonă , de pildă celor din Tunisia, Siria şi, anterior, Libia. În schimb, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite preferă vechea ordine cu caracter autoritar, temându-se atât de islamişti cât şi de democraţie, conştienţi că ambele orientări ar putea ameninţa stabilitatea propriei ţări, scrie într-un comentariu cotidianul “The New York Times”.

Pe de altă parte, prin acordarea acestor fonduri, Arabia Saudită şi Emiratele iau locul Statelor Unite care oferă Egiptului anual 1,5 miliarde de dolari, o fracţiune din cele furnizate de statele din Golf.

De fapt, la ora actuală, Washingtonul nu prea ştie cum să abordeze situaţia din Egipt şi se gândeşte ca, după schimbarea ordinii de stat, chiar să revizuiască condiţiile de ajutorare, unii congresmeni cerând suspendarea acestora deoarece consideră că a avut loc o lovitură de stat. Dar Arabia Saudită şi Emiratele au fost de-a dreptul entuziasmate de faptul că militarii l-au dat jos pe Mohamed Morsi, ambele ţări fiind profund ostile “Frăţiei Musulmane” .

Tensiunile dintre Arabia Saudită şi Qatar durează de decenii, ambele state doresc să devină lideri regionali, numai că metodele folosite sunt diferite., saudiţii fiind mai discreţi în diplomaţie iar Qatarul mai direct. Demiterea lui Mursi a fost o lovitură grea pentru Qatar dar şi pentru Turcia, căci s-a ajuns la subminare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 50 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 24 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 48 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 22 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°