Importanţa unui individ o dă capacitatea sa de a (mai) produce orice e considerat a fi utilizabil, bunuri materiale ori plăcere, de ce nu? Altminteri el, individul, nu mai prezintă o cauză de luat în calcul, poate fi eliminat din sfera de interes. Prin indiferenţă, iată calea cea mai simplă, crudă şi eficace în acelaşi timp.

Susţinea nu de mult o doamnă, frumos realizată din toate punctele de vedere şi, mai ales, prin forţe proprii, cu patos, cât de imposibil e să găseşti liniştea sufletească de vreme ce viaţa asta, nu vedeţi, se mişcă într-aşa un ritm, abia de mai apuci să-ţi tragi sufletul de pe o zi pe alta şi o şi iei de la început, nu se mai termină câte sunt de făcut, iar timp pentru suflet – nici vorbă, nici vorbă.

Pe de altă parte, un tânăr psiholog emitea ideea de neconceput unora: timp e, lipseşte doar voinţa personală de a-l folosi într-un anume fel.

Timp e. Însă unii considerăm că e mai important să-l ardem în zbaterea zilnică pentru a asigura ziua de mâine, pentru noi, dar mai ales pentru copiii noştri. Numai că devine ridicolă această zbatere zilnică pentru, până la urmă, nimic altceva decât supravieţuire, căci munca aceasta se întâmplă haotic şi redundant între nişte limite absurde impuse doar de noi, termene fixe, condiţii stricte, comenzi ferme, raportări la sisteme de referinţă de tip scriptic. Şi, pe scurt, pare că ne e frică de noi înşine, de ceea ce se află dincolo de învelişul de carne bine pomădat cu convenţii sociale şi alte politeţuri false. Fugim de noi şi de sufletul pe care ni-l tot împingem după ceasornicele care sună alarma tot mai des, alarma de noi fixată. De suflet nu avem timp pentru că nu avem dorinţa de a-l armoniza cu măruntele noastre interese de realizare personală. Fiind acesta un proces de materializare a dezumanizării noastre.

Se fac atâtea calcule de profitabilitate, încât ai crede că lume