Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palmă morală pentru Cărtărescu! Mircea Badea scoate și el o carte: „De ce o iubesc pe mă-ta”

Publicat in Academia Catavencu, miercuri 10 iulie 2013 ·

Gelos pe scriitorii băsiști de la Humanitas care vând cărți în zeci de mii de exemplare, Mircea Badea s-a decis să execute un șpagat literar care să-i pună cu botul pe labe. În răspuns la succesul volumui „De ce iubim femeile” al lui Mircea Cărtărescu, celălalt Mircea a anunțat ca va lansa și el un best-seller ce se va numi „De ce o iubesc pe mă-ta”.

„Giumbix ăla de Mircea cel Băsist a făcut o tonă de bani vânzând o carte despre femei, ceea ce e ciudat, că el îl iubește pe Băsescu, nu vreo femeie. Cum eu sunt un expert în mamele din lumea întreagă, m-am gândit să scriu și eu o volum care va vinde de zece ori mai multe exemplare decât ciumpalacul de Cărtărescu, ca să-i demonstrez cine se pricepe mai bine la femei și în special la mame,” le-ar fi declarat Badea apropiaților.

Reporterii noștri au reușit să pună mâna pe un fragment din opera lui Mircea cel Antibăsist, pe care îl redăm integral aici: „De ce o iubesc pe mă-ta? Pentru că îți place aroma de Băs, băi portocaliule! Pentru că în pat e îndrăzneață și inventivă, nu din perversitate, ci ca să-ți arate că nu-l iubește pe Băsescu. Pentru că se uită la emisiunea mea – toată lumea se uită la emisiunea mea, nu? Pentru că e bună și moartă, și vie, și între. Pentru că visează la Mircea Badea. Pentru că râde la glumele mele. Pentru că o impresionează când fac șpagatul. Pentru că Brumă nu prea mă mai vrea și m-am săturat să dau autografe pe faianță. Pentru că vrea mușchiu meu lucrat la sală, băi fătălăule!”

„De ce o iubesc pe mă-ta” va fi lansată la editura „Mircea Badea e cel mai tare, i-o dă lu’ mă-ta la planetare”, fondată de curând de vedeta Antenei 3 pentru că nu există editură în România care să poată publica o carte cu atât de mulți mușchi.

Exclusiv online

comentariu

Gelos pe scriitorii băsiști de la Humanitas care vând cărți în zeci de mii de exemplare, Mircea Badea s-a decis să

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 14 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°