Dinamo a câștigat cu 5-1 partida amicală cu gruparea scoțiană. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Deși a pierdut doi jucători, Nica și Alexe (care au plecat în Italia, la Atalanta, respectiv la Sassuolo), Dinamo a câștigat la scor, 5-1, partida amicală disputată marți seară, în Anglia, cu scoțienii de la Hearts of Midlothian. Golurile „câinilor roșii” au fost înscrise de Matei (20 și 55), Thomas (25), D. Rotariu (77) și Dănciulescu (90), iar pentru scoțieni a punctat Hamill (66).
Gheorghe Mulțescu, antrenorul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare, nu i-a folosit deloc în acest meci pe portarul Cristi Bășgrădean și pe atacantul Andrei Cristea. Acesta din urmă s-a contrat recent cu antrenorul său și a fost anunțat să-și caute o altă echipă, deoarece nu mai are viitor la gruparea „câinilor roșii”. Cristea urmează să revină în țară.
În meciul cu Hearts, Gigi Mulțescu a folosit următoarea echipă: Naumovski - Rus (77, Hasanovici), Luchin (85, Durimel), Asanovici, Fai (84, Radu) - Boubacar, Șerban - V. Lazăr (85, Strătilă), Matei (74, Dănciulescu), Curtean (74, D. Rotariu) - Thomas (81, Pape).