Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta în cazul furtului de tablouri, finalizată. Partea privind distrugerea acestora, disjunsă

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 iulie 2013 ·

Procurorii DIICOT le-au prezentat materialele de urmărire penală suspecţilor în cazul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam şi urmează să îi trimită în judecată, dar vor continua ancheta într-un alt dosar, privind distrugerea acestora, parte care a fost disjunsă, porivit Mediafax.

Avocatul Cătălin Dancu a declarat miercuri că în urmă cu o zi s-a finalizat prezentarea materialului de urmărire penală în dosar, iar Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au semnat procesele verbale de luare la cunoştinţă a probelor şi acuzaţiilor.

Vă recomandăm şi: DOSARUL TABLOURILOR FURATE. Olandezii audiază în România mai mulţi suspecţi

Dancu a precizat că ancheta este aproape de final, urmând să fie redactat rechizitoriul, după care procurorul va decide pe cine şi pentru ce fapte trimite în judecată.

Avocatul a mai spus că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au disjuns din dosarul furtului de tablouri partea privind presupusa distrugere a acestora de către mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, pentru aceste aspecte fiind continuate cercetările într-un nou dosar.

Dancu a precizat că procurorii nu au primit încă rezultatele expertizei în cazul cenuşii ridicate în urma percheziţiilor din casa mamei lui Radu Dogaru, pentru a se stabili dacă aceasta provine de la tablourile furate din Olanda.

Mai citiţi şi: Cine stă în spatele românilor care au furat tablourile din Olanda

Directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a declarat miercuri că expertiza în cazul tablourilor furate din Olanda nu a fost finalizată. Potrivit acestuia, realizarea expertizei ar mai putea dura "câteva zile sau o săptămână".

"Depinde de Parchet. Am decis ca faza finală să o realizăm împreună", a spus Ernest Oberländer-Târn

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 48 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°