Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine-i mai înţelege pe olteni? Au două echipe de fotbal, dar niciuna nu e acasă. Ambele formaţii ale Craiovei şi-au anunţat loturile de jucători

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Universitatea Craiova va juca începând din sezonul viitor pe stadionul Municipal din Severin, în timp ce CS Universitatea Craiova, echipă susţinută financiar de Primărie, se pregăteşte deocamdată la Mogoşoaia, lângă Bucureşti.

Cele două echipe pe care oraşul Craiova le va avea începând cu noul sezon de Liga a 2-a vor avea destine diferite. Pe de-o parte, Universitatea lui Mititelu, cu Nicolo Napoli antrenor, va juca la Turnu Severin meciurile de acasă în următorii doi ani, în timp ce echipa Primăriei s-a reunit în mare taină la Mogoşoaia, dar va juca meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

„Conform contractului de închiriere încheiat astăzi pentru cel puţin doi ani capitala Olteniei se mută la Severin. Pe această cale Fotbal Club Universitatea Craiova mulţumeşte public Municipului Severin şi, în special, domnului primar Constantin Gherghe, care a rămas acelaşi prieten şi susţinător al Universităţii Craiova. Prin urmare, în acest moment Universitatea Craiova are la dispoziţie două stadioane din România unde poate evolua, cel de la Petroşani şi cel de la Severin”, este notat pe site-ul echipei lui Mititelu, conform Mediafax.

Printre jucătorii pe care se va baza Nicolo Napoli se numără foşti componenţi ai fostei Universitatea Craiova: Dorel Stoica, Dumitru Hotoboc, Ovidiu Stoianof, Robert Săceanu, Cătălin Crăciun, Eusebiu Rioşanu, Sorin Buşu, Jackie Nicolae, Robert Cale, Bogdan Ciocirlă, Florin Dragomir, Georgian Dinu, Aurel Preda, Claudiu Bălan, Ionuţ Mirzeanu, Gabriel Miu, Lucian Avram, Vasile Stania, Lucian Pătru şi Vlad Georgescu.

De partea cealaltă, Eric Lincar, antrenorul CS Universităţii Craiova, va conta pe următorii jucători în noul sezon al Ligii a 2-a: Bojan Brac (portar, 24 de ani, Hajduk Kula, Serbia), Mihai Gherasim (19 ani, portar, ex ACS Poli Timişoara), Florian Pârvu (mijlocaş dreapta, 22 de ani, CS

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 12 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 51 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 59 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°