Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul de la spital se anuntă a fi cu scîntei

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 10 iulie 2013 ·

• presedintele Consiliului de Administratie al Spitalului Judetean crede că s-au făcut pasi în afara legii • CA se va întruni săptămîna viitoare pentru a desemna reprezentantii comisiei de examinare • Organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judetean Neamt se anuntă a fi un proces destul de laborios si care va fi cu scîntei. Deja au început să apară unele nemultumiri desi nici măcar nu a început organizarea propriu zisă. Consiliul Judetean Neamt a propus, pentru mai multă obiectivitate, dar si pentru o părere avizată si profesionistă, ca din comisia de examinare să facă parte si un reprezentant al Scolii Nationale de Management Sanitar Bucuresti, acest lucru reprezentînd o premieră în judet. Acest lucru l-a nemultumit profund pe presedintele Consiliului de Administratie al Spitalului Judetean, Dan Vasile Constantin, care crede că această numire reprezintă un pas în afara legii. „Conform Legii 95 a Sănătătii si a ordinului de ministru 1.082, organizarea concursului pentru postul de manager este atributul exclusiv al Consiliului de Administratie, iar eu, în calitate de presedinte, nu am convocat nici o întîlnire. Reprezentantii Consiliului Judetean care deja au nominalizat doi reprezentanti precum si un repreprezntant al Scolii de Management Sanitar consider că au făcut niste pasi în afara legii si acest lucru nu este corect. Există un regulament de organizare a concursului care stabileste clar ce este de făcut, asa că nu putem face fiecare ce dorim. Cert este că organizarea asta va fi una cu cîntec“, a declarat premonitoriu Dan Constantin, presedinte al CA de la SJU. Cel mai probabil, reprezentantii Consiliului de Administratie se vor întruni săptămîna viitoare pentru a decide componenta comisiilor de organizare, dar si data concursului, asta cu conditia să cadă de acord cu totii. Din păcate, precedentul concurs organizat pentru sefia

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 50 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 50 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°