Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORESPONDENŢĂ DIN SUEDIA. Bok &Bibliotek

Publicat in Observator Cultural, miercuri 10 iulie 2013 ·

Rolul de personaj principal al ediției 2013 pe care îl va deține România la Tîrgul de Carte de la Göteborg este anunțat cu litere mari în comunicatele de presă transmise de către organizatorii Göteborg Book Fair: „Romania in Focus“. Deși se va desfășura abia peste vreo două luni și jumătate, în intervalul 26-29 septembrie, Bok&Bibliotek este deja subiect în media scandinavă și de afișaj promoțional. Unul dintre ele, chiar la intrarea în Gothia Towers, hotelul cu două turnuri avînd 23, respectiv 27 de etaje, și altul într-un hotel aflat în construc­ție, din care se face accesul spre Svenska Mässan, generosul spațiu expozițional modular, versatil în dispunere, locul în care cartea și scriitorul vor fi sărbătorițiși în această toamnă cu mare fast. Este aproape 11 noaptea, afară este lumină și lumea forfotește în parcul de distracții Liseberg, aflat în imediata vecinătate a hotelului. Am trecut și eu prin el, poposind fie ca spectator la un concert de jazz, la Teatrul de Vară din incintă, fie pe ringul de dans, acolo unde perechi alcătuite ad-hoc, între 20 şi 80 de ani, dansează un stil pe care l-aș numi abbesc – inflexiuni pe ritmuri slow din muzica anilor ’70. Întoarsă în hotel, am urcat la etajul 23 al Turnului de Vest, pentru a privi orașul pînă departe, în port, avînd ca punct de reper clădirea sofisticată a Operei, inaugurată în 1994, cu un an înainte ca Suedia să devină membră a Comunității Europene. Îmi întorc privirea din depărtare în proximitatea din care fac pozele. În jurul meu miroase a fructe de mare. Mă aflu în Heaven, unul dintre restaurantele hotelului. Un fel de Turn Babel, în care se aud crîmpeie din foarte multe familii lingvistice. Chipurile și gesturile pot fi descrise ca un amestec de relaxare, bucurie de a socializa, comuniune, împărțire a ceva prestabilit, cumpătare, evaluare și adecvare, ceva din conținutul semant

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu de amploare la acoperişul unui bloc din Slatina. Peste 20 de persoane evacuate

HotNews acum 33 minute
Acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Slatina a fost cuprins, duminică, de un incendiu. Aproape 30 de persoane s-au evacuat ori au fost evacuate de către pompieri, transmite ISU Olt, citat de News.ro. Focul care a cuprins acoperişul unui b

Două baloane cu aer cald s-au prăbușit în Turcia. O persoană a decedat și mai multe sunt rănite

Ziua Constanta acum 43 minute
O tragedie s-a produs duminică în centrul Turciei, în apropiere de spectaculoasa vale Ihlara, în provincia Aksaray. Două baloane cu aer cald, folosite pentru turism, s-au prăbușit, provocând moartea unei persoane și rănirea altor 19, potrivit presei

Șeful unui ocol silvic, rănit de un urs care pe care încerca să-l împuște după ce anterior provocase pagube în gospodării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful unui ocol silvic din judeţul Argeş a fost rănit, duminică, de un urs care anterior a provocat pagube în gospodării din localitatea Corbi, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vi

FOTO Soț și soție, descoperiți în PTF Siret cu peste un milion de dolari ascunși pe corp. Detalii de la Poliția de Frontieră

Ziua Constanta acum o ora
O echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, a descoperit o sumă impresionantă de bani - echivalentul a 1.400.000 de dolari - ascunsă pe corpul a două persoan

Incendiu uriaș la groapa de gunoi de lângă orașul Galați. Intervin pompierii

Mediafax acum 2 ore
Flăcările au apărut în noaptea de sâmbătă spre duminică. ISU Galați a anunțat că pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Șendreni. Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de st

Informații noi despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Medicii anunță că i se administrează oxigen

Adevarul acum 43 minute
Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării fostului președinte Ion Iliescu în secția de terapie intensivă, a anunțat duminică Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizând

Ronaldinho, după ce a fost prezent la Sports Festival: Mulţumesc, România, pentru primire şi afecţiune

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho a afirmat, într-o postare în social media, că s-a simţit foarte bine în România şi că evenimentul de la Sports Festival, al cărui protagonist a fost, s-a bu

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

Un român din Israel a rămas fără casă în urma atacurilor lansate de Iran – „Totu-i praf și pulbere, toată strada noastră”

Ziua Constanta acum 2 ore
Un român stabilit în orașul Rehovot, în centrul Israelului, a rămas fără casă în urma atacurilor cu rachete lansate din Iran. Exploziile au fost devastatoare, iar întreaga locuință a fost redusă la ruine. Mărturia românului, transmisă în exclusivita

Coloană de maşini de peste 3 km la ieşirea din România spre Bulgaria, la Giurgiu - FOTO

News.ro acum 3 ore
Şoferii care trec graniţa spre Bulgaria, pe la punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse, aşteaptă în coloană pe o distanţă de aproximativ 3 km, pentru a traversa Podul Prieteniei. Timpul de aşteptare este de câteva zeci de minute, în condiţiile

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

18°/25°
mar.

19°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

28°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

15°/29°