Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aici m-am simţit cel mai bine până acum”

Publicat in Gorj Domino, joi 11 iulie 2013 ·

Aflat la finalul pregătirii de vară cu noii săi colegi, goalkeeper-ul Răzvan Stanca se consideră apt pentru un redebut oficial la Pandurii Târgu Jiu. Deşi păstrează ceva regrete după despărţirea forţată de Steaua, Stanca consideră că revenirea la Pandurii este un pas înainte în cariera sa.

Cel puţin la prima vedere, echipa campioană este un capitol încheiat pentru portarul Răzvan Stanca, care preferă să se concentreze acum la contractul cu vicecampioana Pandurii Târgu Jiu. De altfel, Stanca mărturiseşte că la formaţia gorjeană s-a simţit cel mai bine de-a lungul carierei sale. „Normal că am ceva regrete, mai ales la modul la care am fost îndepărtat de la Steaua. Putea foarte bine să mi se spună din timp, nu era nici o problemă, dar nu a fost deloc aşa. În rest, despre alte regrete, ar mai fi că nu am putut să joc mai mult. Însă, orice şut în fund e un pas înainte! La fel ca şi în viaţă. Iar în fotbal e posibil orice, viaţa de fotbalist profesionist e plină de surprize. Poate de aceea se zice «niciodată să nu spui niciodată»! Aşa că prefer să nu mă mai gândesc la ceea ce a fost şi să mă concentrez la ce va fi la Pandurii. Fiecare zi este un nou început pentru mine. Nu doar când semnezi cu o nouă echipă… Chestia e că aici am fost dorit cel mai mult şi aici m-am simţit cel mai bine până acum”, susţine goalkeeper-ul. Răzvan Stanca nu se sperie deloc de schimbare şi nici de concurenţa care îl aşteaptă la Târgu Jiu: „La experienţa mea, nu mai trebuie niciun fel de acomodare. În plus, deja mă simt ca acasă printre panduri. Deci nu văd nicio problemă cu integrarea. Iar concurenţa e una normală. Sunt sigur că şi ceilalţi portari sunt valoroşi, care au avut un aport important la locul 2 obţinut, ca şi la performanţele realizate până acum”.

„Pandurii este acum o putere în Liga I”

Transferul recent al lui Răzvan Stanca la Pandurii Târgu Jiu se aşteaptă

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 6 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 9 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 10 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 7 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 8 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 6 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 9 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 12 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

Vremea

București
acum

dum.

7°/24°
lun.

8°/14°
mar.

9°/18°
mie.

9°/20°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

dum.

6°/17°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
mie.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

dum.

4°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°