Propun aici un exercitiu caracterologic, in genul portretului pe care i l-am facut lui Adrian Nastase in volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies intitulat "Schelete in dulap" reluat in cartea "O Tranzitie mai lunga decat veacul" aparuta la Curtea Veche.
Motto: "Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap."- Andrei Pleşu
Sa fim seriosi, cu exceptia lui insusi, nimeni nu vede un zeu in Victor Ponta. Pentru a exista un cult al personalitatii, trebuie sa existe o personalitate, buna sau rea. Si totusi, in pofida faptului ca toata lumea stie cine este actualul premier al Romaniei, cat de inconsistent este ca formula ideologica, cat de putin pret pune pe orice tine de moralitate, un plagiator dovedit care, prin varii tertipuri, a izbutit sa musamalizeze (temporar, nu ma indoiesc) scandalul in jurul fraudei comise, omul a ajuns sa fie tratat ca un fel de divinitate, i se ingaduie sa dea ordine justitiei, trage de urechi procurorii, dispretuieste statul de drept.
Este privit, se pare, ca un partener credibil pe plan international, desi vorbeste despre guvern ca despre propria latifundie. La un an de la tentativa esuata de lovitura stat, Victor Ponta este fericit, se crede omniscient si omnipotent. Televiziunile il transforma in star mediatic. Sa nu ne lasam amagiti: Victor Ponta nu are carisma, are tupeu.
Visele megalomane si realitatea politica sunt lucruri diferite. Nicu Ceausescu, pe care l-am cunoscut bine si despre care am scris pe larg in "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), s-a crezut si el, la un moment dat, uns de Istorie, predestinat, imun la orice critica, nascut sa domneasca. Asemeni tatalui sau, n-a inteles ca prin ungherele puterii exista mereu diversii Polonius, ca orice garda pretoriana isi tradeaza stapanul atunci cand societatea incep
