Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţiile pentru Spitalul "MARIE CURIE", CÂRPELI de moment. Banii strânși pentru secția de chirurgie, cheltuiți FĂRĂ CAP. Cine susține acest lucru

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 iulie 2013 ·

După ce atragerea de personal pentru noua secţie de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de copii „Marie Curie” din Bucureşti a eşuat, se încearcă acum şcolirea celui deja existent în spital. Clinica va putea funcţiona la capacitate maximă abia în doi-trei ani.

Cam 20-30 de asistente, patru anestezişti şi unul-doi chirurgi, aşa ar arăta schema completă de personal. Acum, nu există nimic din toate acestea.

După deblocarea posturilor, au fost angajate 40 de asistente care au fost repartizate în alte secţii cu deficit, iar chirurgul cardiovascular care acceptase postul, o doctoriţă la începutul carierei, şi-a dat demisia după şase luni. În afară de demiterea managerului Gabriel Smărăndache, ministrul Sănătăţii a venit cu soluţii doar pe termen scurt. Din toamnă, medicul Horaţiu Suciu, de la Târgu-Mureş, ar urma să opereze o dată pe lună la „M. Curie”.

În paralel, şase asistente ar urma să meargă la specializare la Institutul din Târgu-Mureş. Nu se ştie însă cum va fi acoperit „golul” anesteziştilor. De asemenea, o echipă de medici de la Milano va ajunge în august la spital pentru a selecta personalul care urmează să fie trimis la specializare, în al doisprezecelea ceas.

„Proiectul de la M. Curie a fost prost gândit de la început, pentru că a acoperit doar construcţia clădirii şi aparatura, nu şi resursa umană”, consideră prof. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică. „Când cineva oferă bani pentru un spital, aceştia nu trebuie cheltuiţi fără rezultat şi fără cap. După ani de zile, văd şi cei care au susţinut acest proiect că mai important decât clădirea şi aparatura e personalul. În paralel cu lucrările, trebuiau trimişi la specializare medici din spital”, adaugă medicul, care crede că este nevoie de „un chirurg cu experiență, mână forte, în jurul căruia să se coaguleze echipa”.

O altă condiție este ca operații

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 19 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 40 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 45 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°