Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o sută de migranţi clandestini au fost salvaţi în largul insulei Creta

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Un număr de 142 migranţi clandestini, printre care femei şi copii, au fost salvaţi marţi în largul Cretei în timp ce barca în care se aflau a început să ia apă, conform ministerului Marinei comerciale greceşti, citat de AFP.

„Aceştia au debarcat în portul Ierapetra (în sud-estul Cretei) şi au fost adăpostiţi într-o sală de sport; nu a fost raportat niciun rănit“, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a ministerului Marinei comerciale.

Ocupanţii bărcii, a cărei provenienţă este necunoscută, au dat alerta prin radio în cursul dimineţii după ce barca a început să ia apă în timpul navigării către sud-estul Cretei. Un petrolier le-a venit în ajutor înainte ca mai multe nave, trimise de autorităţile greceşti, să îi ia la bord.

Aflată în extrema sud-orientală a Uniunii europene, Grecia a devenit una dintre principalele porţi de intrare a imigranţilor clandestini în Europa, veniţi în special din Turcia. Aceşti migranţi încearcă apoi să îşi continue drumul către vest însă mulţi rămân blocaţi în Grecia din cauza închiderii frontierelor europene.

Papa Francisc, aflat în vizită luni pe insula italiană Lampedusa, unde ajung des sute de clandestini, a denunţat „indiferenţa“ lumii în faţa morţii a numeroşi migranţi veniţi din Africa care încearcă să traverseze Mediterana în căutarea „unei vieţi mai bune“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În prima noapte de arest, primarul din Sinaia a ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost transportat miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au declarat sursele Agerpres, sursele News.ro și cele ale publicației locale Câmpina TV. Tot miercuri, dar mai devreme, Curtea de Apel

Primarul din Alba Iulia spune că într-o secție de vot au fost inversate scorurile lui Nicușor Dan și George Simion: „Vreau să îmi exprim scuzele sincere”

HotNews acum 5 ore
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în finala prezidențială de duminică Nicușor Dan „a pierdut” 350 de voturi din cauză că în Secția de votare nr. 42 din oraș „s-a produs o inversare

Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu un oficial european, de la alegerea sa ca președinte

HotNews acum 10 ore
Președintele ales se va întâlni miercuri seară cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat surse politice pentru HotNews. Ulterior, și Parlamentul European a confirmat, într-un comunicat de presă, că Metsola va avea o „întâln

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 10 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri din POT și AUR

HotNews acum 4 ore
Co-fondatorul și fost co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat oficial miercuri, 21 mai, că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”. Târziu afirmă că inițiativa nu va fi un „refugiu pentru migr

Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 10 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

Tenis de masă: Şi Bernadette Szocs s-a calificat în sferturi la dublu

News.ro acum 5 ore
Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova şi-a luat revanşa, miercuri, în faţa campioanelor europene Hana Matelova (Cehia) şi Barbora Balazova (Slovacia) şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Individual de la Doha. Cele

Ilie Bolojan despre alegeri: Au fost desfăşurate în bune condiţii

Mediafax acum 9 ore
Declaraţiile au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă convocate pentru prezentarea bilanţului de 100 de zile la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui interimar căruia i se finalizează mandatul, alegerile au fost bine organizate

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/27°
vin.

15°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

11°/16°
Iasi
acum

14°
joi

13°/27°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/11°
Constanta
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/12°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/25°
vin.

15°/21°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/18°